Probabil că v-aţi întrebat ce aport va aduce tehnologia 5G vieţilor noastre şi la nivel economic şi cât valorează implementarea sa la nivel de consum. Ei bine Ericsson ne oferă un studiu care indică faptul că piaţa de consum 5G ar ajunge la 31 de trilioane de dolari până în anul 2030. Avem şi date despre tendinţele consumatorilor români.
Tehnologia 5G ar putea genera venituri cumulate de 31000 de miliarde de dolari în industria IT&C pe segmentul consum, conform estimărilor Ericsson. Câştigurile furnizorilor de servicii ar ajunge la 3700 de miliarde de dolari, iar cifra ar creşte pe măsură ce apar şi alte servicii digitale conexe. Realitatea augmentată va fi la mare căutare, generând peste jumătate din vânzările de echipamente şi dispozitive pentru astfel de aplicaţii.
Acelaşi studiu, dar aplicat local arată că în România 25% dintre utilizatorii de telefoane iau în considerare trecerea la un dispozitiv compatibil 5G în următoarele 3-6 luni. Raportul ConsumerLab, din cadrul Ericsson a fost publicat recent şi prezintă potenţialul tehnologiei 5G. Se pune mare accent pe realitatea augmentată în acest studiu, care va avea aplicaţii în zona de gaming, dar şi în zone precum educaţie, cumpărături şi productivitate.
Raportul analizează şi impactul pandemiei asupra percepţiei serviciilor 5G: la început de an 2019 clienţii finali erau dispuşi să plătească cu 20% mai mult pentru serviciile 5G, iar pe final de an cota era la 10%. 1 din 3 utilizatori la nivel global este încă dispus să plătească cu 20% în plus, contribuind la redresarea economică. Raportul Ericsson include 17 pieţe globale, printre care şi România, Coreea de Sud, Australia, Belgia, China, Elveţia, SUA şi UK.
Studiul mai arată şi că încurajând adoptarea tehnologiei 5G în rândul consumatorilor, furnizorii de servicii de comunicaţii ar putea beneficia de o creştere de 34% a venitului mediu pe utilizator până în 20230. Se pune mare accent în analiza şi pe modul în care tehnologiile de tip edge computing sau network slicing vor ajuta furnizorii de servicii să îşi menţină nivelurile veniturilor pe segmentul consumatorilor finali din piaţa 5G.
Pe lângă AR şi cloud gaming apare şi perspectiva vehiculelor interconectare şi a serviciilor adiacente.