Dacă ai avut vreodată un OnePlus One, probabil îți amintești sloganul „Flagship Killer”. Telefonul care oferea specificații de top la un preț imposibil de ignorat a reușit să creeze una dintre cele mai loiale comunități din lumea Android. Acum însă, povestea pare să se apropie de final.
Potrivit unei informații publicate de WinFuture, OnePlus se pregătește să se retragă oficial din Europa și SUA, iar anunțul ar urma să fie făcut chiar în această săptămână.
Deși compania a negat zvonurile apărute la începutul anului, în ultimele luni au existat tot mai multe semne că lucrurile merg în această direcție. Mai mulți angajați au fost mutați în cadrul Oppo, site-urile europene OnePlus au început să redirecționeze utilizatorii către produsele Oppo, iar strategia companiei s-a schimbat vizibil.
Dacă informațiile se confirmă, nu vor mai exista lansări OnePlus noi în Europa și SUA. Dispozitivele aflate deja pe piață vor continua să primească actualizări software și suport până la finalul ciclului de viață, însă stocurile existente vor fi vândute fără a mai fi înlocuite.
În schimb, Oppo ar urma să devină brandul principal al grupului BBK pe piețele occidentale, preluând locul ocupat până acum de OnePlus. Practic, strategia companiei se mută către un singur brand în Europa, în timp ce în China și India OnePlus ar putea continua doar ca o gamă de produse din portofoliul Oppo.
Pentru mulți pasionați de Android este un moment cu o puternică încărcătură emoțională. OnePlus a schimbat piața smartphone-urilor în urmă cu peste un deceniu, dar în ultimii ani telefoanele sale au devenit din ce în ce mai apropiate de modelele Oppo, pierzând din identitatea care l-a făcut celebru.
Deocamdată nu există un anunț oficial din partea companiei, însă dacă informațiile WinFuture sunt corecte, aceasta ar putea fi ultima săptămână în care OnePlus mai activează oficial în Europa.

