Allview a anunţat la începutul acestei săptămâni măsuri luate pentru prevenirea infecţiei cu Covid-19 în contextul pandemiei actuale. Astfel aflăm că firma brașoveană a decis să îşi închidă magazinul fizic din Braşov până pe 31 martie. Avem şi alte măsuri de prevenţie mai jos.
Compania brașoveană a anunţat suspendarea activităţii cu publicul între 13 martie şi 31 martie 2020. Aflăm şi că produsele de service nu se vor mai recepţiona în cadrul firmei, direcţionându-se prin curier direct spre service-ul Diangi. În plus, în toate birourile companiei există igienizatoare de mână. Personalul din departamentul de logistică a primit instruire suplimentară cu privire la utilizarea zilnică şi obligatorie de măşti şi mănuşi de protecţie, iar sediile şi spaţiile de birouri sunt dezinfectate zilnic.
Comenzile online de pe www.allview.ro se vor desfăşura normal, iar termenul de livrare va rămâne neschimbat. Pentru a reduce ameninţarea coronavirusului asupra sănătăţii angajaţilor, compania încurajează desfăşurarea activităţii de acasă, acolo unde acest lucru e posibil. Service-ul partener Allview, Diangi are propriile mijloace de prevenţie. Spre exemplu s-a închis recepţia fizică şi colectarea terminalelor se face doar prin companii de curierat, urmând un protocol specific.
Personalul a fost instruit pentru un nivel sporit de igienă, iar compania a pus la dispoziţie soluţii dezinfectante. Allview vă recomandă să respectaţi măsurile recomandate de autorităţi în această perioadă şi să vă izolaţi şi dezinfectaţi pe cât posibil.


