Indiferent ce alegere facem în materie de smartphone sau tabletă și chiar dacă avem mai multe, mereu va exista acel ceva la fel de sau mai atractiv. în plus, există curiozitatea și dorința de a experimenta, fapt ce ne oferă o anumită satisfacție în caz de reușită, iar Android ne oferă astfel de șanse de la pas la pas.
Trebuie să acordăm credit dezvoltatorului Shan89 - membru cu experiență în cadrul XDA Developers, pentru că a oferit utilizatorilor posibilitatea de a experimenta aproape tot ce oferă terminalul inteligent Sony Xperia Z în materie de software. Din nefericire aceasta se aplică numai pentru cei ce dețin dispozitive rulând versiunea Android Jelly Bean de la 4.2.1 în sus. însă numărul acestora este deja destul de ridicat.

în ce privește aplicațiile portate, pentru dispozitivele fără root, vorbim de Launcher, unul foarte atractiv și rapid în opinia majorității și multe alte dintre utilitățile uzuale, cum ar fi Calendar (inclusiv widget), ceas (inclusiv widget-uri), aplicație de muzică Walkman, aplicația pentru vizualizarea pozelor și multe altele. Utilizatorii care beneficiază de root vor avea la dispoziție mult mai multe aplicații, ce vor necesita și o versiune superioară a sistemului de operare (Android 4.2.2+), însă beneficiile vor fi pe măsură.
Instalarea aplicațiilor fără root se realizează în mod uzual, prin intermediul file managerului sau a unei aplicații dedicate. Link-urile pentru descărcare se găsesc accesând pagina dedicată XDA Developers.


