Se discută de câteva luni bune despre ideea unui iPhone cu port USB-C, dar există şi teoria legată de un iPhone fără porturi. Concepte de gen au mai apărut, fie că vorbim de Meizu Zero sau vreun Vivo Apex experimental, care nu avea nici butoane. Ei bine Apple chiar vrea să ne ofere un viitor complet wireless, conform zvonacului prolific în ultima vreme Jon Prosser.
Se pare că terminalul respectiv va sosi chiar în 2021 şi ar putea face parte din seria iPhone 13. Totul a început de la un tweet al lui @9TechEleven, care afirma că Apple ar putea face marea trecere în următorii ani, iar ulterior a fost confirmat de Jon Prosser, care e convins că nu vom vedea vreodată un iPhone cu port USB-C. Mai degrabă se renunţă de tot la conectorul Lightning decât să se treacă la USB, în viziunea sa. Asta înseamnă că pe viitor transferurile de date, sincronizarea şi încărcarea cu energie electrică se vor face via wireless.
Asta presupune să avem încărcătoare wireless rapide şi tehnologii noi aferente, eventual şi unele care să nu omoare bateria prea rapid. Apple a avut dificultăţi şi în a lansa un accesoriu de încărcare wireless propriu în timp util (AirPower), deci privim cu precauţie această abordare. Trecerea la USB-C părea logică pentru Apple, având în vedere că şi UE vrea să implementeze un singur standard pentru toate încărcătoarele şi dispozitivele şi acela să fie acest USB-C.
Pentru a face un iPhone fără conector fizic atractiv, Apple ar trebui să ofere încărcare wireless cu adevărat rapidă. În acest moment iPhone 11 suportă încărcare de acest tip doar la 7.5W, iar pe fir se încarcă la 18W. Un AirPower actualizat ne-ar da semnalul că ne îndreptăm spre un viitor complet wireless.
Următorul pas după aceea ar fi să scăpăm de butoane… în drumul spre un telefon ultra rezistent la apă,