Apple dă în judecată OpenAI și acuză furt de secrete comerciale pentru dezvoltarea noilor dispozitive AI

193 ori 11-07-2026
Apple dă în judecată OpenAI și acuză furt de secrete comerciale pentru dezvoltarea noilor dispozitive AI

Relația dintre Apple și OpenAI pare să intre într-o nouă etapă tensionată. Deși cele două companii colaborează în prezent pentru integrarea ChatGPT în ecosistemul Apple Intelligence, în culise se desfășoară un conflict juridic de proporții. Apple a dat în judecată OpenAI, acuzând compania că și-a construit divizia hardware folosind informații confidențiale obținute de la foști angajați ai gigantului din Cupertino. Iată despre ce e vorba!

Procesul, intentat într-o instanță federală din California, îi are în prim-plan pe Tang Tan, fost vicepreședinte Apple și actual Chief Hardware Officer la OpenAI, dar și pe Chang Liu, fost inginer senior în cadrul companiei. Apple susține că cei doi au coordonat recrutarea mai multor angajați Apple și că i-ar fi încurajat să aducă documente, fișiere și chiar componente hardware interne înainte de plecarea din companie.

Mai mult, Apple afirmă că deține dovezi potrivit cărora unii foști angajați și-ar fi folosit vechile conturi de acces pentru a copia informații despre produse nelansate, documentație tehnică și prezentări de inginerie. În plângere este menționată și io Products, compania fondată de Jony Ive și Tang Tan, achiziționată ulterior de OpenAI, despre care Apple spune că ar fi făcut parte dintr-un model organizat de colectare a informațiilor confidențiale.

Tot acest context este cu atât mai interesant cu cât OpenAI pregătește o nouă generație de produse hardware dedicate inteligenței artificiale. Printre proiectele despre care s-a vorbit în ultimele luni se află un dispozitiv fără ecran, capabil să înțeleagă ce se întâmplă în jurul utilizatorului prin intermediul camerelor și microfoanelor. Se discută intens și despre un posibil smartphone centrat pe funcții AI

Apple spune că a informat OpenAI despre suspiciunile sale încă din luna februarie, însă compania nu ar fi oferit un răspuns oficial. Acum, producătorul iPhone solicită atât despăgubiri, cât și măsuri care să împiedice utilizarea în continuare a presupuselor secrete comerciale.

De partea cealaltă, OpenAI respinge acuzațiile. Directorul de comunicare al companiei, Drew Pusateri, a declarat public că OpenAI „nu are niciun interes în secretele comerciale ale altor companii”. În același timp, Apple subliniază că acest proces nu afectează parteneriatul existent dintre cele două companii pentru integrarea ChatGPT în Apple Intelligence, cele două situații fiind tratate separat.

Rămâne de văzut dacă Apple va reuși să demonstreze acuzațiile în instanță. Cert este că acest proces ar putea deveni unul dintre cele mai importante litigii din industria AI și ar putea influența modul în care marile companii recrutează specialiști și își protejează proprietatea intelectuală.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>