Apple ia în calcul o schimbare neașteptată de direcție în strategia sa în ceea ce privește inteligența artificială. În loc să folosească modele proprii, compania discută cu OpenAI și Anthropic pentru a implementa funcții AI în Siri. Ideea e că versiunile antrenate ale acestor modele să ruleze pe infrastructura cloud a Apple, în scop de testare. Momentan nu s-a luat o decizie finală. Mai jos avem detalii.
Ce e interesant aici e că Apple, care în mod tradițional a preferat să controleze totul in-house, pare că nu mai are încredere totală în propriile eforturi AI. Nu e însă o surpriză totală. În martie, compania a recunoscut că îmbunătățirile AI pentru Siri vor fi amânate până în 2026. A urmat o mică „revoluție” internă, John Giannandrea, responsabilul anterior pentru AI, fiind tras pe linie moartă, iar Mike Rockwell a preluat conducerea proiectului Siri.
Eforturile recente din zona AI au fost vizibile și la WWDC 2025, unde Apple a anunțat funcții practice, dar nu spectaculoase. Totuși, Craig Federighi a menționat atunci că Apple deschide accesul la modelul său AI de bază pentru dezvoltatori și va oferi suport atât pentru unelte de completare de cod proprii, cât și pentru cele de la OpenAI.
E clar că Apple simte presiunea din partea competiției, mai ales în contextul în care Google, Microsoft sau Amazon se mișcă rapid pe zona AI. Ce e de urmărit acum e dacă Siri va deveni într-adevăr un asistent „inteligent” cu ajutor extern sau dacă Apple va prefera totuși să păstreze controlul complet, dezvoltând în continuare soluții proprii de inteligență artificială.
La fel ca în cazul Xcode, e posibil ca Apple să lase la alegerea utilizatorilor finali dacă vor să folosească soluția propusă in-house sau o alternativă third-party de la OpenAI sau Anthropic.