Telefoanele premium au ajuns la un record de 29% din piața globală în prima jumătate din 2026, iar Apple continuă să joace aproape într-o ligă proprie. Potrivit raportului Counterpoint Research, segmentul premium include modelele cu un preț mediu angro de cel puțin 600 de dolari (aproximativ 2.760 de lei) și a crescut cu 5% față de aceeași perioadă din 2025.
Explicația e interesantă: scumpirea memoriei și a altor componente lovește mai tare telefoanele ieftine și mid-range, unde marjele sunt mai mici. Diferența de preț față de un flagship mai vechi, redus sau cumpărat prin trade-in devine astfel mai mică. Piața premium reprezenta doar 20% din vânzările globale în H1 2022 și 25% în H1 2025; acum a urcat la 29%. Cu alte cuvinte, scumpirea telefonului „de mijloc” îl face pe cel premium ceva mai ușor de justificat.
Apple și Samsung controlează împreună 84% din segment
Apple a capturat 65% din vânzările premium, în creștere de la 63% anul trecut, iar volumele sale din această categorie au urcat cu 9%. Counterpoint indică seria iPhone 17 drept principalul motor, în special modelul de bază, nu neapărat variantele Pro. Pentru context, noi am testat și iPhone 17 Pro Max, generație pe care Apple a modificat-o vizibil inclusiv la nivel de design și materiale.
Samsung rămâne pe locul secund cu 19%, aceeași cotă ca în H1 2025, dar cu vânzări premium în creștere cu 3%. Performanța vine în ciuda lansării mai târzii a seriei Galaxy S26, iar varianta Ultra ar fi reprezentat peste jumătate din vânzările întregii familii. Counterpoint menționează Privacy Display drept unul dintre diferențiatori, funcție pe care am analizat-o și în review-ul Galaxy S26 Ultra. Apple și Samsung ajung astfel împreună la 84% din această piață. Nu prea mai rămâne mult loc la masă, dar exact acolo încep să apară niște creșteri interesante.
OPPO crește cu 69%, vivo cu 20%
Cea mai mare creștere procentuală vine de la OPPO: +69% față de anul trecut, cu seria Find X9 în rolul principal. Este relevant și pentru Europa, unde OPPO Find X9 Ultra a ajuns oficial în segmentul de preț în care concurează direct cu cele mai scumpe modele Apple și Samsung. vivo a crescut la rândul său cu 20%, susținut de familia X300, din care vivo X300 Pro a ajuns (mai pe ocolite) și pe piața din România.
Privită pe termen mai lung, dominația Apple s-a mai subțiat: compania avea 74% din segmentul premium în H1 2022 și are acum 65%. Counterpoint pune o parte din această scădere pe concurența mai puternică din China, unde Huawei, Xiaomi, OPPO și vivo au împins tot mai agresiv flagship-uri proprii. Paradoxul lui 2026 este că piața smartphone per ansamblu traversează presiuni serioase, dar tocmai telefoanele cele mai scumpe câștigă teren.

