Mai scapă din când în când câte o informaţie care îţi dă impresia că telefoanele se schimbă mult mai repede decât credeam. De data asta, Samsung ar pregăti memorie HBM pentru smartphone-uri şi tablete Galaxy. Informaţia vine din Coreea de Sud şi trebuie tratată momentan ca zvon, dar sincer, pare exact genul de direcţie spre care se îndreaptă industria mobilă.
Ideea din spatele proiectului este simplă: Samsung vrea telefoane capabile să ruleze funcţii AI tot mai complexe direct pe dispozitiv, fără să depindă constant de cloud. Problema este că memoria HBM consumă spaţiu, generează căldură şi e mult mai dificil de integrat într-un telefon decât memoria RAM clasică. Din acest motiv, compania dezvoltă noi metode de împachetare şi răcire, folosind tehnologii precum FOWLP şi structuri speciale verticale din cupru pentru transferuri de date ultra rapide.
Potrivit informaţiilor actuale, primele cipuri care ar putea beneficia de această tehnologie sunt viitoarele procesoare Exynos, posibil generaţiile Exynos 2800 sau Exynos 2900. Interesant este că raportul menţionează şi faptul că Apple explorează aceeaşi direcţie pentru viitoarele iPhone-uri, semn că industria începe să trateze AI-ul local mult mai serios decât până acum.
Totuşi, există şi partea mai puţin plăcută: costurile. HBM este foarte scumpă chiar şi acum, iar integrarea pe telefoane flagship probabil va împinge preţurile şi mai sus. Aşa că nu m-ar mira ca primele modele cu această tehnologie să apară întâi pe device-uri ultra premium, înainte să devină ceva obişnuit în piaţă.







