Apple lansează seria Studio Display (2026): Două monitoare de top pentru „muncă grea”, editare foto-video, animații, modelare 3D

623 ori
<b>Apple lansează seria Studio Display (2026): Două monitoare de top pentru „muncă grea”, editare foto-video, animații, modelare 3D</b>Deși așteptăm cu sufletul la gură noul MacBook accesibil, Apple ne șicanează și lansează în schimb Studio Display. Vorbim chiar despre o serie de această dată, din ea făcând parte două monitoare de top: Studio Display și Studio Display XDR

Deși așteptăm cu sufletul la gură noul MacBook accesibil, Apple ne șicanează și lansează în schimb Studio Display. Vorbim chiar despre o serie de această dată, din ea făcând parte două monitoare de top: Studio Display și Studio Display XDR. Dacă versiunea anterioară era deja o alegere populară pentru utilizatorii de Mac din zona creativă, generația actuală marchează un salt important atât la capitolul conectivitate, cât și la performanța panoului, în special în cazul modelului XDR. Detalii avem în rândurile ce urmează!

Apple Studio Display (2026)

Noul Studio Display rămâne un monitor de 27 de inch cu rezoluție 5K Retina, oferind peste 14 milioane de pixeli, 600 de nits luminozitate și suport pentru gama de culori P3. Imaginea este clară, vibrantă și potrivită pentru editare foto, video sau design grafic. Apple a îmbunătățit însă experiența integrată: monitorul primește o cameră de 12 MP cu Center Stage, acum cu procesare superioară și suport pentru Desk View, util în prezentări sau sesiuni de lucru colaborativ.

Sistemul audio cu șase difuzoare și trei microfoane de calitate studio completează experiența, transformând monitorul într-un hub multimedia complet pentru utilizatorii de Mac. Un upgrade major este trecerea la Thunderbolt 5, care oferă viteze mai mari și flexibilitate extinsă pentru workflow-uri complexe.

Studio Display poate alimenta un MacBook Pro cu până la 96W și permite conectarea în lanț a mai multor monitoare sau accesorii de mare viteză. Practic, Apple simplifică cable-managementul, existând acum un singur cablu pentru imagine, date și alimentare.

Apple Studio Display XDR

Adevărata vedetă a lansării este însă Studio Display XDR. Deși păstrează diagonala de 27 de inch și rezoluția 5K, noul model folosește tehnologie mini-LED cu peste 2.000 de zone de dimming local, ceea ce permite un contrast impresionant și un control mult mai precis al luminozității.

Cu până la 1000 nits în SDR și 2000 nits peak în HDR, plus un refresh rate de 120Hz cu Adaptive Sync, monitorul este gândit pentru editare HDR serioasă, randare 3D, producție video și chiar imagistică medicală, grație noilor preseturi DICOM introduse de Apple.

Pe lângă suportul pentru gama de culori P3, modelul XDR adaugă și Adobe RGB, devenind un display de referință pentru profesioniștii din print și colorizare. Acesta integrează aceeași cameră de 12 MP și același sistem audio performant, dar ridică și mai mult miza la conectivitate, oferind alimentare de până la 140W prin Thunderbolt 5, astfel că poate încărca rapid și un MacBook Pro de 16 inch.

Specificații esențiale

  • 27 inch 5K Retina (5120 x 2880 pixeli)
  • Panou mini-LED cu peste 2000 zone de dimming (XDR)
  • până la 1000 nits SDR / 2000 nits peak HDR (XDR)
  • refresh rate 120Hz + Adaptive Sync (XDR)
  • gamă de culori P3 și Adobe RGB (XDR)
  • cameră 12 MP Center Stage cu Desk View
  • sistem audio cu 6 difuzoare + Spatial Audio
  • Thunderbolt 5 + USB-C
  • alimentare până la 96W (Studio Display) / 140W (XDR)

Noul Studio Display pornește de la 1.599 dolari, în timp ce Studio Display XDR începe de la 3.299 dolari, poziționându-se clar în zona profesională. Apple rafinează astfel formula lansată în urmă cu câțiva ani și oferă acum două opțiuni bine diferențiate. Avem deci variantă orientată spre majoritatea creatorilor de conținut, dar și o variantă „Pro” pentru cei ce au nevoie de performanță de referință în materie de imagine.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×