Samsung a început distribuirea versiunii stabile One UI 8.5 pentru seria Galaxy S25, marcând un nou pas important în evoluția software-ului companiei. Actualizarea este disponibilă momentan în Coreea de Sud pentru modelele Samsung Galaxy S25, Galaxy S25+ și Galaxy S25 Ultra, însă lansarea globală este așteptată în perioada următoare. Detalii avem mai jos!
Noua versiune software este construită pe baza Android 16 QPR2 și vine cu numeroase îmbunătățiri atât la nivel de design, cât și de funcționalitate. Samsung pune accent pe o interfață mai curată, mai modernă și mai ușor de personalizat. Utilizatorii vor observa modificări vizuale subtile, animații mai fluide și opțiuni suplimentare pentru configurarea experienței de utilizare.
Update-ul poartă numărul de versiune CZDP (cel puțin în Coreea de Sud) și reprezintă finalul unui program beta neobișnuit de lung pentru Samsung. Dacă în mod normal compania oferă între patru și cinci versiuni beta pe parcursul a două sau trei luni, de această dată lucrurile au stat diferit. Programul beta One UI 8.5 pentru seria Galaxy S25 a debutat în decembrie 2025 și a inclus nu mai puțin de zece versiuni beta distribuite pe durata a cinci luni.
Această perioadă extinsă de testare sugerează că Samsung a vrut să optimizeze cât mai bine noua experiență software înainte de lansarea oficială. Pe lângă schimbările vizuale, One UI 8.5 introduce și funcții noi dedicate productivității, securității și personalizării dispozitivului, inclusiv opțiuni AI întâlnite până acum doar în cazul lineup-ului Galaxy S26.
Pentru moment actualizarea este disponibilă doar în Coreea de Sud, însă ar trebui să sosească și la utilizatorii din alte regiuni în următoarele zile.







