Nu cu mult timp în urmă, cei de la Ulefone dezvăluiau și smartphone-ul Power, terminal care după cum și denumirea sa lasă de înțeles, ne oferă o baterie impresionată. Mai precis, la interiorul acestui device avem parte de o unitate de 6.050 mAh ce ne promite chiar și 4 zile de autonomie într-un regim moderat de utilizare.
Totuși, există și utilizatori care apreciază sesiunile lungi de gaming, sau vizionarea de conținut video timp de ore bune. Tocmai de aceea, Ulefone a pus la cale un test prin care bateria este pusă la încercare (baterie încărcată complet). Aflăm că după 30 minute de playback video HD (1280 x 720 pixeli), bateria lui Ulefone Power a scăzut cu doar 5%.
Același lucru s-a întâmplat ulterior și după o sesiune de 30 minute de Asphalt 8, procentul bateriei scâzând cu alte 5 procente. Mai apoi, s-a atins 86% după alte 30 minute, timp în care display-ul a fost aprins alături de bliț-ul LED. Ulefone a testat de asemenea și un telefon cu bateria încărcată doar 30%, procentul pierdut după o sesiune de gaming, fiind tot de 5%.
Așadar, dacă sunteți mari consumatori de jocuri sau materiale video, Ulefone Power este telefonul potrivit pentru voi, unul a cărui baterie promite până la 10 ore de gameplay continuu, respectiv 10 ore de playback video. În plus, prețul nu reprezintă o piedică în achiziția acestui telefon, fiind unul foarte accesibil.
Ca urmare a unei campanii organizate de către Ulefone, modelul Power poate fi achiziționat în această perioadă pentru doar 179.99 dolari ~ 750 lei. Pentru această sumă vom primi un telefon cu display FHD de 5.5 inch, procesor octa-core, 3 GB memorie RAM și o cameră foto Sony IMX214 de 13 megapixeli.

.jpg)

