Cel mai mare rival pentru Galaxy Z Flip7 FE va fi chiar Galaxy Z Flip6; Cât costă pliabilul "accesibil"?

1.343 ori
<b>Cel mai mare rival pentru Galaxy Z Flip7 FE va fi chiar Galaxy Z Flip6; Cât costă pliabilul "accesibil"?</b>Samsung vrea să schimbe puțin lucrurile în zona de pliabile, astfel că în acest an 2025 ar fi gata să ne ofere și un model "accesibil" inclus în seria Fan Edition (FE). Vorbim despre Samsung Galaxy Z Flip7 FE care a tot apărut în mediul

Samsung vrea să schimbe puțin lucrurile în zona de pliabile, astfel că în acest an 2025 ar fi gata să ne ofere și un model "accesibil" inclus în seria Fan Edition (FE). Vorbim despre Samsung Galaxy Z Flip7 FE care a tot apărut în mediul online în ultimele luni și care astăzi primește și un preț, sursa fiind o publicație din Coreea de Sud. Detaliile mai jos!

Trecem direct la ce ne interesează și anume prețul. Potrivit acestui raport, Galaxy Z Flip7 FE va costa aproximativ 1 milion KRW, adică 645 euro. Ar fi sunat bine la acest prag, doar că odată ajuns în Europa prețul va crește și în realitate ne putem aștepta la o sumă de 749 - 799 euro (3780-4030 lei).

În acest scenariu, am putea spune că cel mai mare rival pentru Galaxy Z Flip7 FE va fi chiar Galaxy Z Flip6, flagship-ul din 2024 care a ajuns să coste în prezent chiar sub 4000 de lei la evoMAG. Dacă aș fi pus în situația de a alege între cele două, clar aș merge pe Flip6 care este un flagship veritabil și poate chiar mai avantajos în zile cu extra reduceri pe la retaileri.

Ce-i drept cam așa au stat mereu lucrurile cu modelele FE și nu numai atunci când ne uităm la portofoliul Samsung. La debut sunt prețuri piperate iar apoi are loc un picaj serios, un exemplu fiind chiar Flip6 listat la precomandă pentru 5999 lei. Oricum ar fi Samsung are de câștigat, fie că alegi Flip7 FE fie că alegi Flip6 de anul trecut. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×