Zvonurile asociate lui Samsung Galaxy Z Flip7 FE ne-au plimbat dintr-o extremă în alta și ba am aflat că lansarea sa se amână până în toamnă, ba că vine alături de Flip7 și Fold7. Acum revine în ecuație ideea unui debut în iulie, în ideea în care s-a dat și startul producției de unități demo.
Acest din urmă element poate sugera că Flip7 FE va fi expus alături de modelele pliabile principale Flip7 și Fold7 în cadrul evenimentului Unpacked din iulie. Ca informații cunoscute despre acest device avem în primul rând design-ul care va fi similar celui adoptat de Flip6 FE, așadar cu ecran mai modest la exterior.
Procesorul are mari șanse să fie Exynos 2400e de pe Galaxy S24 FE, iar de la cameră nu mă aștept la schimbări majore, probabil tot o reciclare a setup-ului de pe fostele pliabile. Ideea din spatele acestui Flip7 FE este de a-l lansa la un preț mai atractiv (sub 1000 euro), doar că avem deja sume care ne fac cu ochiul pentru modelele anterioare.
De exemplu, Galaxy Z Flip6 cu 12 GB RAM și 256 GB stocare costă de la 3745 lei pe compari.ro și eu unul aș fi mai tentat să îl cumpăr pe acesta decât un Flip7 FE la 900-1000 euro.