China cucereste SUA la CES 2013 prin noile terminale Huawei Ascend D2, W1 și Mate; Iată imagini de presă!

Autor:  | Publicat în:  Huawei 1.662 ori
<b>China cucereste SUA la CES 2013 prin noile terminale Huawei Ascend D2, W1 și Mate; Iată imagini de presă!</b>CES 2013 e primul mare show IT/telecom al acestui an, desfășurat în Statele Unite și el ne va oferi o viziune asupra viitoarelor tablete și telefoane lansate în acest an. Printre ele se numără și câteva modele Huawei cel puțin interesante, de...

CES 2013 e primul mare show IT/telecom al acestui an, desfășurat în Statele Unite și el ne va oferi o viziune asupra viitoarelor tablete și telefoane lansate în acest an. Printre ele se numără și câteva modele Huawei cel puțin interesante, de care am mai auzit vorbindu-se anul trecut. E vorba aici despre Huawei Ascend D2, Ascend W1 și Ascend Mate, pe care acum le vedem și în primele imagini de presă.

Huawei Ascend D2

Producătorul chinez va lua cu asalt SUA cu terminale Android și Windows Phone și nu m-ar mira să vedem și câteva tablete. în ce îl privește pe Ascend D2, acesta este vârful de gama al telefoanelor Huawei, cu un procesor quad core de 1.5 GHz, camera de 13 megapixeli și ecran HD, sau chiar Full HD. Apoi vine Huawei Ascend W1, care rulează Windows Phone 8, dispune de o baterie de 2000 mAh și va sosi în culori variate, inclusiv albastru, roz și alb. Acest model are ecran de 4 inch si procesor dual core de 1.2 GHz.

Huawei mate

Huawei Ascend Mate e gigantul de 6.1 inch despre care am tot auzit vorbindu-se. E greu să numești acest device un telefon, mai ales că e mai aproape de Nexus 7 decât de Galaxy Note. în mod bizar, în ciuda ecranului mare, rezoluția rămâne HD, deci probabil că produsul va fi unul ieftin și eventual și dual SIM. Bateria lui Ascend Mate va fi una de 3800 mAh și pot spune că și aici sunt ușor dezamăgit, deoarece se putea mai bine și acest  model e doar cu 500 mAh mai capabil decât un Motorola Droid RAZR HD MAXX.

Credeți că se va impune Huawei în acest an în Europa sau SUA cu astfel de produse?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×