Telefoanele pliabile încep să prindă teren și simt că factorul numărul 1 pentru care se întâmplă acest lucru are de-a face cu reducerea costurilor de producție. Avem branduri care împing din ce în ce mai multe astfel de smartphone-uri pe piață, iar cu Apple la orizont gata să atace acest segment, există nume mari din industrie care încep să simtă presiunea din partea rivalilor.
Mă refer la Samsung, companie a cărei supremație din zona de pliabile este amenințată de către branduri precum Motorola și chiar Google, după cum află astăzi pe seama unui studiu Counterpoint. Ne amintim că sud-coreenii pășeau pe piața foldable în 2019 și că acum în 2025 ne-a adus și un Galaxy Z Flip7 FE în încercarea de a face formatul mai popular și într-un segment de preț mai jos.
Pregătește și un triplu-pliabil care să mai compenseze din scăderea vânzărilor de pliabile carte, verticale, iar legat de materialul Counterpoint, vedem mai sus cum arată top cele mai vândute pliabile în prima jumătate a anului 2024 vs. prima jumătate a anului 2025.
H1 2024:
- Honor Magic V2
- Samsung Galaxy Z Flip5
- Samsung Galaxy Z Fold5
- OnePlus Open
- Google Pixel Fold
H2 2025:
- Motorola razr 60
- Google Pixel 9 Pro Fold
- Samsung Galaxy Z Flip6
- Motorola razr 50
- Samsung Galaxy Z Fold6
Avem aici rezultatele din Europa de Vest, unde până și Google se bucură de succes, deși telefoanele lor pliabile nu au impresionat prin capabilități sau preț. Motorola razr 60 este vedeta, cu cele mai mari vânzări în prima jumătate a anului 2025, iar comparația de mai sus ne dezvăluie cum Samsung a pierdut primele 2 poziții din clasament.
Vorbim despre un smartphone mid-range, care a avut ca principal atuu prețul mai mic de la debut. Pare că acele persoane care își doresc un pliabil nu mai țin atât de mult cont de brand/dotări și aleg formatul mai degrabă, fiind punctul principal de atracție, după care vine problema prețului.
Motorola și Google sunt rivali mari pentru Samsung în Europa, dar în China cred că lucrurile se prezintă astfel, pentru că acolo poți alege pe mai multe criterii, inclusiv pliabile cu super cameră, pe când la noi experiența foto este cam light. În teorie 2026 ar trebui să mai scadă costurile de producție de pliabile, dar cu soluțiile de memorie și stocare care se tot scumpesc, la fel și procesoarele, e greu să se mai întâmple așa...



