Dacă primele leak-uri nu erau suficiente, Samsung a confirmat vizual existența lui Galaxy Z TriFold, telefonul pliabil în trei secțiuni care a tot circulat prin zvonuri în ultimele luni. În cadrul evenimentului K-Tech Showcase, gigantul sud-coreean a afișat pentru prima dată un prototip fizic. Modul de prezentare îmi amintește de cel al lui Galaxy S25 Edge în cadrul MWC 2025, cu luni înainte de debut. Nu e un demo complet, nu e hands-on, dar designul e prezentat și e clar că terminalul va exista în viitor, ce-i drept, în cantitate limitată. Mai jos avem detalii!
Ce se putea observa la fața locului? Un model complet pliat ce arată aproape ca un telefon normal. Apare și o unitate complet deschisă, cu un display imens care, după estimările curente, se apropie de 10 inch. E vorba, mai exact, de un ecran principal de 9.96 inch în diagonală și un ecran exterior de 6.49 inch, conform surselor. Comparativ cu Z Fold7, TriFold pare vizibil mai gros, ceea ce era de așteptat având în vedere mecanismul ce implică două balamale.
Lista specificațiilor (neconfirmate oficial, dar probabile) arată cam așa:
- Procesor Snapdragon 8 Elite for Galaxy
- Suport pentru încărcare wireless și reverse wireless charging
- Conectivitate NFC
- Posibilă configurație cu până la 16 GB RAM
- Cameră principală de 200 MP, plus telephoto și ultrawide
Un detaliu important: Samsung va produce doar 50.000 de unități, ceea ce înseamnă că vorbim de un dispozitiv clar experimental și destinat piețelor din Asia / Coreea de Sud, China, Singapore, Taiwan și Emiratele Arabe Unite. Șansele să ajungă în SUA sau Europa sunt extrem de mici, mai ales că prețul estimat e de aproximativ 3000 de dolari / euro.
În lipsa unei lansări complete, acest preview servește doar ca teaser. Dacă Samsung a avut încredere să-l arate public, înseamnă că suntem foarte aproape de momentul în care Galaxy Z TriFold devine realitate. Probabil chiar în cadrul târgului APEC 2025, care începe pe 31 octombrie.










