Digitalizarea continuă! Poșta Română instalează cutii poștale digitale, pentru ridicarea coletelor mai facil, 24 din 24 de ore

1.770 ori
<b>Digitalizarea continuă! Poșta Română instalează cutii poștale digitale, pentru ridicarea coletelor mai facil, 24 din 24 de ore</b>În urmă cu ceva timp Poșta Română făcea un pas mare spre digitalizare, anunțând Ghișeul Poștal Digital. Vorbim despre o soluție automatizată care are o variantă de cântărire și validare volumetrică a coletelor, echipată cu imprimantă pentru etichetele

În urmă cu ceva timp Poșta Română făcea un pas mare spre digitalizare, anunțând Ghișeul Poștal Digital. Vorbim despre o soluție automatizată care are o variantă de cântărire și validare volumetrică a coletelor, echipată cu imprimantă pentru etichetele autocolante AWB și pentru chitanțe. Aceste „cutii” vin și cu POS integrat, pentru plăți bancare folosind cardul, iar pentru interacțiune se folosește un display tactil. Azi aflăm prin intermediul androidro.ro că au apărut și cutiile poștale digitale.

Momentan sunt instalate doar două cutii de acest fel. Una se află în cadrul subunităților OP București 66, pe strada Constantin Titel Petrescu din București, iar cealaltă în orașul Buftea, la oficiul poștal din localitatea cu același nume. Totuși, Poșta Română plănuiește instalarea a 3.000 de astfel de lockere în toată țara. 

Investiția e inclusă în planul investițional de modernizare și digitalizare al companiei. Se află la mijloc și o finanțare externă de 40 de milioane de euro. Merită menționat că aceste cutii poștale digitale sunt diferite de „ghișeele digitale”, fiind mai mici ca dimensiune și destinate doar ridicării de colete.

Practic, nu putem trimite un colet folosind aceste cutii, nefiind echipate cu imprimantă pentru creearea AWB-ului. Clienții care au de ridicat un colet din aceste cutii vor primi SMS sau email odată ce acesta a ajuns la destinație. De asemenea, sunt dotate cu POS pentru a face plăți folosind cardul mai facil. 

Directorul General al Poștei Române, Valentin Ștefan, a declarat:

„Așa cum am promis la începutul anului, lansăm și primele cutii poștale digitale, după punerea în funcțiune a ghișeului poștal digital, petrecută acum ceva mai mult de o lună de zile. Credem cu tărie că prezența acestei opțiuni în oficiile noastre poștale va fi un pilon important în procesul de digitalizare, menit să răspundă cerințelor pieței.

Clienții au nevoie de flexibilitate și proximitate, iar acesta este un alt pas pentru a ne apropia de ei, din acest punct de vedere. Poșta Română se află într-un proces amplu de investiții în modernizare, iar anul acesta dispunem cele mai mari investiții bugetate și aflate în derulare din ultimele decenii”.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×