Google aduce o actualizare majoră pentru Find My Device! Localizarea contactelor se realizează acum în timp real, direct în aplicație

1.139 ori
<b>Google aduce o actualizare majoră pentru Find My Device! Localizarea contactelor se realizează acum în timp real, direct în aplicație</b>Google oferă de ceva timp o opțiune prin intermediul căreia poți vedea locația anumitor contacte în Google Maps. Totuși, compania a anunțat la începutul acestei luni, odată cu un update Pixel Drop pentru telefoanele sale, opțiunea „People”

Google oferă de ceva timp o opțiune prin intermediul căreia poți vedea locația anumitor contacte în Google Maps. Totuși, compania a anunțat la începutul acestei luni, odată cu un update Pixel Drop pentru telefoanele sale, opțiunea „People”. E vorba despre un tab nou ce apare direct în aplicația Find My Device. Prin intermediul său vei vedea în timp real locația contactelor care și-au partajat poziția cu tine. Mai jos avem detalii.

Practic, dacă ai prieteni sau membri ai familiei care îți permit accesul la locația lor, îi vei putea vedea direct pe hartă, împreună cu adresa exactă, distanța față de tine și ora la care poziția a fost actualizată ultima dată. Google Maps oferea deja această funcționalitate, dar acum este integrată direct în Find My Device, ceea ce face totul mai simplu și mai organizat.

În plus, ai posibilitatea de a schimba rapid contul Google și de a ajusta setările de partajare a locației direct din aplicație. Acest update aduce Find My Device mai aproape de ce oferă deja Apple Find My. Era cumva de așteptat, având în vedere că Google încearcă să îmbunătățească constant ecosistemul Android, chiar dacă „împrumută” unele opțiuni de la principalul său „rival”. 

Vestea bună e că nu pare o opțiune exclusivă pentru telefoanele Pixel. Astfel, ar putea fi folosită de toți posesorii de telefoane Android ce au aplicația Find My actualizată la ultima versiune. Tot mai multe device-uri au parte de cipseturi UWB, astfel că pot fi localizate în caz de pierdere chiar și atunci când sunt închise. 

E cu siguranță mai ușor să-ți găsești telefonul de îndată ce ți-ai dat seama că l-ai pierdut dacă te afli lângă familie sau prieteni.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×