Google aduce NotebookLM în limba română, pentru rezumarea conținutului text inclusiv în format audio

2.659 ori
<b>Google aduce NotebookLM în limba română, pentru rezumarea conținutului text inclusiv în format audio</b>Google a extins disponibilitatea serviciului NotebookLM și pentru utilizatorii din România, adăugând suport complet în limba română. Platforma, care se bazează pe modelul Gemini AI, este gândită ca un asistent pentru lucrul cu materiale complexe

Google a extins disponibilitatea serviciului NotebookLM și pentru utilizatorii din România, adăugând suport complet în limba română. Platforma, care se bazează pe modelul Gemini AI, este gândită ca un asistent pentru lucrul cu materiale complexe, fie că vorbim despre PDF-uri, articole sau notițe proprii. Odată ce fișierele sunt încărcate, utilizatorii pot pune întrebări legate de conținut, pot cere sinteze și explicații, totul într-o interfață intuitivă. Mai jos avem detalii.

O noutate importantă este și introducerea funcției de rezumate audio în română, ce poate transforma informațiile text într-un fel de mini podcast interactiv. Potrivit Google, utilizatorii pot asculta aceste sinteze direct în platformă, fără a apela la aplicații externe. Ideea e simplă: în loc să citești un document de 20 de pagini, poți asculta un rezumat generat de AI pe baza informațiilor-cheie.

Google promovează NotebookLM ca o unealtă de sprijin pentru activitățile de cercetare și documentare, utilă mai ales pentru studenți, jurnaliști sau profesioniști care lucrează cu volume mari de informații. Accesul la platformă este gratuit și se face prin link-ul notebooklm.google.com.

Mai multe informații cu privire la NotebookLM vei găsi și pe blog-ul Google.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×