Samsung pare că nu pierde vremea, mai ales după ce a întârziat mult cu debutul One UI 7. Acum Galaxy A55 a fost depistat în GeekBench rulând Android 16, ceea ce sugerează că dezvoltarea noii versiuni firmware e în plin proces. Astfel, pare că Samsung va putea oferi noua actualizare până la finalul acestui an pentru cel mai popular model midrange din portofoliu. Mai jos avem detalii.
Deși One UI 8 este oficial disponibil momentan doar pentru seria Galaxy S25 (prin programul beta, în piețe selectate), se pare că Samsung pregătește terenul și pentru mid-range-urile populare. Galaxy A55 a venit cu Android 14 și One UI 6 la lansare, a fost deja actualizat la Android 15 (One UI 7), iar acum sunt șanse mari să primească Android 16 cu One UI 8 chiar înainte de finalul lui 2025.
În mod tradițional, Samsung lansează versiunile stabile pentru modelele din seria A după ce finalizează update-urile pentru flagshipuri, dar faptul că A55 este deja testat intern e un semn că nu va fi nevoie să așteptăm până în 2026. Dacă urmează calendarul obișnuit, un beta public pentru One UI 8 pe Galaxy A55 ar putea începe în toamnă.
La momentul redactării acestui articol, Galaxy A55 se găsește în România la un preț de 1725 lei în configurație de bază.