THOMSON anunță disponibilitatea unei noi game de televizoare MiniLED, cu sistem Google TV, axată pe fluiditate la 144Hz, luminozitate ridicată și sunet cinematic. Noile modele sunt disponibile în dimensiuni între 43 și 75 inch, incluzând chiar cel mai compact MiniLED din Europa. Detalii avem în rândurile ce urmează!
Seria MG7C15, care acoperă diagonalele de 55”, 65” și 75”, integrează un subwoofer de 20W și boxe de 2 x 10W, compatibile Dolby Atmos. Toate astea într-un design slim, cu suport central fix. Modelele mai compacte, de 43 și 50 inch, păstrează specificațiile tehnice de imagine (MiniLED + 144Hz), dar trec la un stand central rotativ și un format mai potrivit pentru spații restrânse.
Tehnologia MiniLED asigură un contrast precis și o luminozitate ridicată, în timp ce layer-ul Quantum Dot extinde spectrul de culori, ajungând la peste un miliard de nuanțe. Toate modelele oferă rezoluție 4K UHD, refresh rate crescut și un procesor quad-core care optimizează imaginea în funcție de conținut (film, sport, jocuri etc.).
Pe partea audio, modelele mai mari (55”+) beneficiază de un sistem cu subwoofer integrat, pentru un sunet mai profund, completat de suport pentru Dolby Audio și Dolby Atmos. Versiunile mici folosesc același set de difuzoare frontale de 2 x 10W. Sistemul de operare este Google TV, cu acces nativ la aplicații de streaming precum Netflix, Prime Video, YouTube, Disney+ sau SkyShowTime.
Există suport pentru Google Cast și asistentul vocal Hey Google. Conectivitatea este asigurată prin Wi-Fi dual band, Bluetooth 5.0, HDMI 2.1/2.0 și porturi USB 3.0. Telecomanda este iluminată și include butoane dedicate pentru aplicații. Designul este fără rame, cu finisaj negru, iar ecranele vin cu panou A+, fără pixeli morți, conform producătorului. Totodată, aceste modele au parte de garanție extinsă la 3 ani.
Noile modele MiniLED de la THOMSON vor fi disponibile curând pe plan local, cel mai probabil prin intermediul Altex. Prețurile nu au fost anunțate oficial la momentul redactării.





