În vreme ce încă aşteptăm ca Apple să ne ofere o doză serioasă de AI, mai mult decât oferă Apple Intelligence, se pare că Google şi-a schimbat poziţia iniţială şi va aduce Gemini pe iOS. Posibil chiar înainte ca Siri şi ChatGPT să devină mai smart pe iPhone.
O bucată de Gemini era deja pe iOS, prin integrarea sa în aplicaţia Gmail, asta încă din octombrie. Un utilizator ar fi reuşit deja să descarce aplicaţia pe iOS şi se pare că Gemini va profita de funcţionalitatea Live Activity pentru a rămâne activ şi în vreme ce faci alte acţiuni pe terminal. Doar un utilizator din Filipine a avut baftă de a i se permite să instaleze aplicaţia.
Listarea din App Store a lui Gemini nu se încarcă în SUA sau Europa, afişând mesajul "This app is not available in your country or region". După cum probabil ştiţi deja, de mai bine de o lună, Google Gemini a înlocuit Google Assistant pe Android. Pe iPhone puteai e drept să accesezi experiența Gemini din tab-ul Gemini al aplicaţiei Google, dar experienţa era incompletă, fără Gemini Live.
Google Gemini este un asistent AI avansat, creat pentru a îmbunătăți productivitatea și a facilita activitățile zilnice. Acesta poate genera și edita texte, fiind util pentru redactarea de e-mailuri, documente și alte tipuri de conținut, oferind sugestii și corecturi pentru a îmbunătăți calitatea scrierii. De asemenea, răspunde la întrebări și furnizează informații actualizate, fiind capabil să analizeze și să rezume documente lungi pentru o înțelegere rapidă a conținutului.
Gemini oferă suport în programare, ajutând dezvoltatorii la scrierea și verificarea codului și la învățarea de noi concepte de programare. Se integrează perfect cu alte servicii Google, precum Gmail, Documente și Drive, facilitând accesul la funcționalitățile AI direct în aceste platforme. În plus, Gemini poate genera imagini pe baza descrierilor textuale oferite de utilizatori, ceea ce îl face un instrument versatil destinat să îmbunătățească eficiența în diverse domenii.
Odată sosită aplicaţia pe iOS vei avea inclusiv dialoguri în limbaj natural cu asistentul Google. Încă mai sunt buguri de rezolvat totuşi. Pe viitor Gemini ar putea deveni mai util şi mai puternic, mulţumită lui Project Jarvis. El îi permite lui Gemini să îţi rezerve zboruri, cumpere produse şi să facă research pe anumite subiecte. Totul va fi în Gemini 2.0, care vine în decembrie.