La evenimentul Google Pixel 10 de acum 2 zile Google a făcut şi anunţuri legate de produsele sale software. Mă refer inclusiv la Gemini Live, care a devenit mai conversaţional, interconectat cu aplicaţiile Google şi mai bun la ghidaj vizual.
Google Gemini Live oferă acum ghidaj vizual în timp real, atunci când utilizatorii îşi partajează cameră. Asistentul poate să „vadă” ceva cu care se poate interacţiona pe ecran, în rezolvarea unei probleme sau luarea unei decizii. Te poate ajuta să alegi o pereche de încălţări, comparând doi adidaşi şi poate identifica ce şurubelniţă ai nevoie dintr-o trusă de scule cu 10 şurubelniţe.
Integrarea cu aplicaţiile Google a devenit mai bună şi mă refer aici la Google Calendar, Tasks, Keep. Gemini va administra mai competent reminderere, programările şi crearea de liste de cumpărături. A primit şi suport pentru Messages, Phone, Clock şi Maps (vor sosi în curând). Un exemplu dat la eveniment a fost cel al planificării unei călătorii cu metroul prin Gemini şi în timp ce planifici îl rogi să dea şi mesaj că întârzii la muncă.
Ca despre interacţiunile mai naturale, Gemini are un nou model de limbaj, care a făcut intonaţia, ritmul şi tonul să fie mai umane. Vei putea şi face ajustări la viteza vocii, la un ton mai calm şi chiar să ceri o voce de narator.
Visual Guidance în Gemini Live debutează pe 28 august.