Google Pixel 10 va folosi senzori foto Samsung; Veste bună sau proastă?

2.569 ori
<b>Google Pixel 10 va folosi senzori foto Samsung; Veste bună sau proastă?</b>După ce am văzut o sumedenie de randări de produs cu telefoane din seria Pixel 10, acum e momentul să aflăm şi o parte dintre dotările lor. Ce vor avea în comun aceste telefoane este o selecţie de senzori foto Samsung. Avem detalii mai jos

După ce am văzut o sumedenie de randări de produs cu telefoane din seria Pixel 10, acum e momentul să aflăm şi o parte dintre dotările lor. Ce vor avea în comun aceste telefoane este o selecţie de senzori foto Samsung. Avem detalii mai jos.

Aflaţi că Google Pixel 10, Google Pixel 10 Pro şi Google Pixel 10 Pro XL vor folosi senzori foto Samsung ISOCELL. Teoretic senzorii Sony ar fi fost o alegere mai bună, dar preţurile erau mai mari şi disponibilitatea limitată. Telefoanele Google Pixel au avut mereu o apropiere de Samsung, incluzând componente ale companiei sud-coreene. Fie că vorbim despre panourile de ecrane, senzorii foto şi modemuri.

Seria Pixel 10 aduce o îndepărtare de aceste componente, cel puţin de modem şi de producţia de chipseturi. Pentru prima dată un procesor Tensor de Pixel va fi produs de către taiwanezii de la TSMC. Pe de altă parte Samsung va continua să furnizeze senzorii foto ISOCELL pentru camerele de pe Pixel 10, Pixel 10 Pro şi Pixel 10 Pro XL. Google face şi un upgrade, de la o cameră duală pe Pixel 9 la una triplă pe Pixel 10.

Viitorul model de bază va folosi 3 senzori Samsung ISOCELL: unul de 50 MP ISOCELL GN8 principal, un ISOCELL 3J1 telephoto de 10 megapixeli şi un ISOCELL 3J1 de 11 MP pentru camera selfie. Singura excepţie este camera ultrawide, cu senzor Sony IMX712 de 13 megapixeli. E inedit faptul că deşi Pixel 10 primeşte o cameră extra, cea telephoto, cea principală cunoaşte un soi de downgrade.

Foloseşte un senzor de 1/1.95 inch în locul celui de 1/1.31 inch ISOCELL GNV de pe Pixel 9. Pixel 10 Pro şi Pixel 10 Pro XL vor avea doar câte un senzor Samsung, ISOCELL GNV de 50 de megapixeli, pentru camera principală. Toţi ceilalţi senzori sunt Sony. Pliabilul Pixel 10 Pro Fold are o cameră principală de 50 MP ISOCELL GN8, un ISOCELL 3J1 de 12 MP ultrawide, un ISOCELL 3J1 de 12 MP telephoto şi două camere selfie de 11 MP, cu senzor ISOCELL 3K1.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×