Pe lângă multiple produse hardware anunţate la evenimentul de acum 2 zile, Google a mai prezentat şi noutăţi pe partea software. Spre exemplu a inaugurat o funcţie numită "Hold for Me", care te scapă de momentele enervante când eşti pus pe hold, cu acea muzică fără suflet.
Ştim cu toții că dacă am sunat la un service, la o bancă, la un operator de telefonie sau la o autoritate de stat, am ajuns probabil pe hold. Uneori stăm şi 30 de minute pe hold cu o muzică care îţi seacă spiritul. Google a anunţat funcţia Hold for Me care rezolvă problema şi care face apelurile de acest tip mai tolerabile. Hold for Me e disponibil deocamdată în trial în SUA, pe telefoanele Pixel 5 şi Pixel 4a 5G.
Iată cum funcţionează: dacă suni la unul dintre aceste numere care te pune să aştepţi, Google Assistant va monitoriza apelul pentru tine în vreme ce îţi continui activitatea.
Practic Google ascultă fluxul audio de muzică insipidă până ce intri în contact cu un operator uman, iar tu nu mai eşti nevoit să stai să asculţi muzica enervantă doar-doar îţi răspunde cineva. Când intră pe fir un angajat/operator, Google te anunţă cu un sunet, o vibraţie şi o notificare pe ecran. Respectiva persoană e la rândul său anunţată că te pregăteşti să preiei apelul.
Dacă nu ai încredere în Google şi vrei să îl verifici, poţi avea afişat pe ecran nişte caption-uri (text cu ce este spus sau se aude în hold). Google a mai introdus funcţii inteligente legate de apeluri şi în trecut, precum Call Screening, care identifică un apelant necunoscut înainte să răspundeţi. Ar fi genial dacă pe viitor am putea să punem Google Assistant să şi poarte convorbirile interminabile cu băncile şi operatorii pentru noi... Poate peste câţiva ani.