Honor 20 Lite apare în noi randări; Aflăm și o mare parte dintre dotările sale

565 ori
<b>Honor 20 Lite apare în noi randări; Aflăm și o mare parte dintre dotările sale</b>În perioada următoare așteptăm și lansarea terminalelor din seria Honor 20, gamă în care vom avea pe lângă un flaship și un telefon de buget numit Honor 20 Lite. Acesta tocmai ce și-a făcut apariția în ultimele ore într-o serie

În perioada următoare așteptăm și lansarea terminalelor din seria Honor 20, gamă în care vom avea pe lângă un flaship și un telefon de buget numit Honor 20 Lite. Acesta tocmai ce și-a făcut apariția în ultimele ore într-o serie de randări cu iz oficial și aflăm cu această ocazie și o mare parte dintre dotările sale hardware. Iată ce ne rezervă telefonul! 

Honor 20 Lite

După cum puteți vedea, ca design acest telefon seamănă destul de mult cu Huawei P30 Lite, astfel că avem parte de un device ce vine într-o carcasă unibody cu ramă metalică la mijloc și spate din sticlă. Are ecran de 6.21 inch cu rezoluție Full HD+ și decupaj picătură în zona superioară, loc în care regăsim și camera selfie de 32 megapixeli.

Telefonul are scanner de amprente fizic în spate și tot aici găsim și camera foto triplă compusă dintr-un senzor principal de 24 mpx, unul ultrawide de 8 megapixeli și unul de 2 megapixeli pentru bokeh. Mai primim baterie de 3400 mAh, 4 GB RAM + 128 GB de stocare flash, slot microSD și jack audio 3.5 mm.

Procesorul ales este unul deja familiar și anume Kirin 710 și mai aflăm că device-ul are slot microSD și port microUSB v2.0. Va rula din fabrică Android Pie + EMUI 9 și este așteptat să debuteze la un preț de aproximativ 280 euro pe plan european. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×