Honor 30S apare într-o randare promoțională chiar pe sticla de Sprite; Ar aduce și suport 5G

722 ori
<b>Honor 30S apare într-o randare promoțională chiar pe sticla de Sprite; Ar aduce și suport 5G</b>Luna viitoare chiar după lansarea modelelor din seria Huawei P40, așteptăm ca brandul Honor să introducă la rândul său noi dispozitive pe piață. Se vehiculează deja debutul variantelor Honor 30 și Honor 30 Pro

Luna viitoare chiar după lansarea modelelor din seria Huawei P40, așteptăm ca brandul Honor să introducă la rândul său noi dispozitive pe piață. Se vehiculează deja debutul variantelor Honor 30 și Honor 30 Pro în aprilie, iar acum apare în ecuație și Honor 30s pe care îl vedem într-o randare promoțională. Acesta apare chiar pe sticlele de Sprite din China și are alături menționat și suportul pentru conectivitate 5G.

Honor 30s

Pe seama acestei randări promo a fost creată și imaginea mai clară pe care o vedeți mai sus, aceasta prezentând un telefon arătos cu panou spate din sticlă ce adoptă  un gradient multicolor. Are un modul foto dreptunghiular și mai vedem butoanele fizice de volum pe rama metalică și ceea ce pare a fi un scanner de amprente lateral.

Se vehiculează faptul că Honor 30s va sosi cu procesor Kirin 820, procesor care ar putea oferi și un modem 5G alături. Desigur, va trebui să așteptăm până când avem scăpări ceva mai credibile pentru a lua de bună această informație. Recent am aflat că și Huawei Nova 7 SE va opta pentru un asemenea procesor de nouă generație, iar acum rămâne de văzut care va debuta primul. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×