Un nou prag de capacitate a bateriei pe smartphone-uri a fost depăşit în această săptămână, odată cu lansarea lui HONOR X70. Telefonul aduce o baterie de nu mai puţin de 8300 mAh, acolo unde 7000 mAh era deja mult şi impresionant.
HONOR X70 a debutat în China pentru început şi are şanse mici să se vândă în Europa, având în vedere limitările impuse de UE la capitolul capacitate a bateriei. Avem de-a face aici cu o baterie siliciu-carbon, care se încarcă la 80W pe fir. Cine cumpără versiunea cu 512 GB stocare primeşte ca bonus încărcare wireless la 80W.
Disponibil în 4 nuanţe, negru, verde, roşu şi alb, telefonul va sosi cu 8 sau 12 GB RAM şi 128, 256 sau 512 GB stocare. Dispune de un ecran de 6.79 inch, un AMOLED cu rezoluţie de 2640 x 1200 pixeli, cu refresh rate de 120 Hz şi luminozitate de 6000 nits. La interior se afla un procesor Qualcomm Snapdragon 6 Gen 4, iar terminalul rulează Android 15 cu MagicOS 9.0 aplicat peste.
În spate găsim o cameră principală de 50 de megapixeli, cu deschidere F/1.9, PDAF şi OIS, iar în faţă se afla o cameră de 8 MP cu deschidere F/2.0. HONOR X70 vine cu certificare IP, acoperind standardele IP66, IP68 şi IP69. Pe lângă faptul că rezistă la jeturi fierbinţi de apă, el rezistă şi la scăpări de la 2.5 metri înălţime.
Poate fi stropit cu apă sărată, scufundat în apă până la 6 metri adâncime, poate fi folosit cu mănuşi şi pe ploaie şi absoarbe şocuri. Cota în jur de 167 de euro în ediţia de bază şi ajunge la maxim 238 de euro în ediţia de 512 GB.

(2)_592x379.jpg)
_592x251.jpg)

