Samsung atacă zona televizoarelor uriașe cu o campanie de promovare legată direct de Superman, noul film produs de DC Studios și Warner Bros. În centru se află modelele din gama Super Big TV, care include diagonale de 98, 100 și 115 inci, în versiuni Neo QLED și Crystal UHD, cu accent pus clar pe experiența de tip home cinema. Este una dintre cele mai agresive campanii cross-media lansate de companie în ultima vreme și vine cu prezență fizică, digitală și, evident, cu merchandising tematic.
În orașe mari precum Londra, Samsung a instalat chioșcuri tematice „Daily Planet” - direct din universul Superman - iar în Asia apar standuri în mall-uri, cabine foto, evenimente pop-up și concursuri cu premii. Inclusiv un televizor Samsung de 98 inci poate fi câștigat prin campaniile sociale. Nu e doar un parteneriat de imagine, ci o mișcare completă de activare globală, gândită pentru a poziționa ecranele gigantice ca produse de referință pentru divertismentul acasă.
Pe partea de conținut digital, Samsung a integrat o colecție limitată de artă inspirată de Superman în Art Store, disponibilă între 1 iulie și 31 august pe televizoarele The Frame, QLED și Neo QLED din 2025. Totul vine în completarea colaborării cu DC Comics, care, potrivit reprezentantului Samsung Hun Lee, ar trebui să ofere „o formă mai profundă de entertainment”. Nu lipsesc nici tehnologiile AI, iar Neo QLED-ul de 115 inci este pus în prim-plan, deși detalii legate de lansare sau preț nu au fost comunicate încă oficial.
Pentru moment, campania funcționează mai mult ca teasing, dar direcția e clară: Samsung vrea să își asocieze televizoarele gigantice cu experiențe vizuale epice și simboluri ale culturii pop care rezonează la scară globală. Dincolo de storytelling și artă digitală, televizorul de 115” promite contrast îmbunătățit și procesare avansată - dar mai multe despre specificații tehnice probabil vom vedea la lansarea oficială.