HONOR ar testa deja o baterie de 12.000 mAh pentru viitoarea serie WIN 2, iar dacă informația se confirmă, saltul față de prima generație va fi serios. Actualele HONOR WIN au pornit deja de la impresionanții 10.000 mAh, însă noua celulă aflată în producție de probă ar urca valoarea tipică până la 12.000 mAh. Capacitatea nominală raportată este de 11.790 mAh.
Seria WIN este construită în jurul gamingului, deci bateria uriașă are logică: ecranul rapid, procesorul și sistemul de răcire consumă serios atunci când telefonul este ținut în jocuri perioade lungi. Prima generație combina acumulatorul de 10.000 mAh cu răcire activă, iar HONOR WIN Turbo a păstrat aceeași capacitate. Cu 12.000 mAh, WIN 2 ar împinge autonomia într-o zonă pe care până nu demult o asociam mai degrabă cu power bank-urile decât cu telefoanele.
Zvonurile apărute până acum vorbesc și despre un chipset flagship construit pe 2 nm, alături de un sistem de răcire îmbunătățit și posibil trei modele în gamă. Au existat însă informații anterioare care indicau pentru WIN 2 o baterie în jurul valorii de 10.000 mAh, deci testarea unei celule de 12.000 mAh nu garantează că aceasta va ajunge în produsul comercial. HONOR testează în paralel și diferite variante de ecran pentru noua generație.
Lansarea seriei HONOR WIN 2 este așteptată spre finalul lui 2026, cel mai probabil mai întâi în China, dacă producătorul păstrează strategia primei generații. Pentru mine, cei 12.000 mAh sunt mai interesanți decât încă un salt de performanță: dacă HONOR reușește să-i înghesuie într-un telefon care nu devine o cărămidă, acesta ar putea fi adevăratul upgrade. Până la prezentarea oficială însă, capacitatea rămâne în categoria informațiilor neconfirmate.

