De la debutul seriei Honor X30 au trecut aproape 9 luni, astfel că era momentul să auzim despre un succesor - unul care este mai aproape decât credeam. Prin intermediul unui teaser oficial, brandul ne anunță legat de un eveniment organizat pe data de 15 septembrie în China, moment în care vom face cunoștiință cu seria de telefoane Honor X40.
Pe seama acestei invitații/teaser descoperim că telefoanele vor avea în continuare un modul foto circular în spate, fix precum modelele de anul trecut, cu inspirație de la HUAWEI Mate. Există și o declarație din partea unui oficial Honor, care ne dezvăluie faptul că smartphone-urile Honor X40 vor avea un hardware high-end, pentru benchmark-uri duse la următorul nivel.
De asemenea, oficialul a declarat că până în momentul de față seria Honor X a vândut peste 100 de milioane de unități la nivel global. Pe lângă X40 cel de bază, vom avea și un Honor X40 Max care va surprinde printr-o diagonală uriașă de peste 7 inch. Va avea și cameră foto duală în spate, plus încărcare rapidă la 40W.
Ca reminder, în iulie am avut lansat modelul Honor X40i care a deschis această serie de telefoane.