Huawei confirmă indirect prezența lentilelor Leica pe viitorul lor flagship P9, și ne prezintă avantajele pe care le oferă

Autor:  | Publicat în:  Huawei 833 ori
<b>Huawei confirmă indirect prezența lentilelor Leica pe viitorul lor flagship P9, și ne prezintă avantajele pe care le oferă</b>Aproape de sf&acirc;rșitul lunii februarie cei de la Huawei anunțau poate unul dintre cele mai interesante parteneriate din ultimul timp, mai precis &icirc;nțelegerea cu celebrul brand din lumea fotografiei - Leica. Acest acord are ca scop...

Aproape de sfârșitul lunii februarie cei de la Huaweianunțaupoate unul dintre cele mai interesante parteneriate din ultimul timp, mai precis înțelegerea cu celebrul brand din lumea fotografiei -Leica. Acest acord are ca scop îmbunătățirea camerelor foto de pe smartphone-urile Huawei, un prim model ce ar putea beneficia optică Leica fiind nimeni altul decât P9.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Huawei România confirmă indirect prezența lentilelor Leica pe viitorul flagship ce se lansează oficial pe data de 6 aprilie și care ne va aduce o cameră foto duală cu performanțe uimitoare. Totodată, astăzi ni se prezintă și avantajele folosirii unei asemenea tehnologii.

În primul rând aflăm că fanii brandului laudă lentilele în special pentru efectul prin care fotografiile par a prinde viață. Este adusă în discuție și expresia “senzația de plutire” ce face referire la potențialul opticii Leica de a reda fidel imaginile din realitate prin intermediul fotografiilor.

Având capacitatea de a regla automat claritatea și contrastul, aceste lentile promit imagini cu adevărat uimitoare, lucru pe care îl vom vedea și noi chiar la evenimentul de lansare ce are loc în Londra săptămâna viitoare. De asemenea, suntem informați că o astfel de cameră foto dotată cu lentile foto Leica oferă mai multă permisivitate atunci când vine vorba de editarea pozelor în format RAW.

Performanța în materie de redare a culorilor, dar și capabilitatea de a suprima luminozitatea prea mare, sunt alte două avantaje ale utilizării tehnologiei Leica. Cu asemenea lentile la pachet, Huawei P9 ar putea deveni un înlocuitor de neprețuit chiar și pentru aparatul foto, lucru ce îl vom testa cât de curând.

Potrivit zvonurilor, se pare că acest viitor flagship va opta pentru o cameră foto duală de 12 megapixeli ce va excela la capitolul captură macro, dar și low-light.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×