Huawei P Smart (2019) devine oficial, cu breton mic, cameră duală și procesor Kirin 710

683 ori
<b>Huawei P Smart (2019) devine oficial, cu breton mic, cameră duală și procesor Kirin 710</b>Huawei a anunţat astăzi succesorul unui telefon des solicitat la teste la Mobilissimo.ro, Huawei P Smart. Noul venit se numeşte P Smart (2019) şi startul vânzărilor sale se va da pe data de 2 ianuarie. Avem detalii despre dotări mai jos

Huawei a anunţat astăzi succesorul unui telefon des solicitat la teste la Mobilissimo.ro, Huawei P Smart. Noul venit se numeşte P Smart (2019) şi startul vânzărilor sale se va da pe data de 2 ianuarie. Avem detalii despre dotări mai jos.

Huawei P Smart 2019

Terminalul pare să îşi tragă inspiraţia din gama Honor, spatele său aducând cu modele precum Honor 8 şi 9, cu un uşor degrade de la verde la albastru. Vedem şi un decupaj tip "lacrimă" pentru camera selfie în ecranul de 6.21 inch. Acesta este un IPS LCD cu rezoluţie Full HD+ şi funcţie Blue Light Filter. La interior se află un procesor Kirin 710, văzut pe Huawei Mate 20 Lite plus 3 GB RAM şi 64 GB stocare.

Huawei P Smart 2019

Primim şi slot microSD şi o baterie de 3400 mAh. Pe partea foto avem o cameră duală în spate, cu senzor principal de 13 MP şi unul secundar de 2 MP, care ajută la captura Portrait/Bokeh. Selfie-urile se fac cu o cameră de 8 MP. Huawei P Smart (2019) va ajunge şi în Europa, lucru deja confirmat de Huawei, împreună cu preţul de 250 de euro. Vânzările încep pe 2 ianuarie.

Handsetul dispune şi de suport 4G LTE şi rulează Android 9.0 Pie cu EMUI 9.0 direct din cutie. Vine cu cititor de amprente în spate și se va vinde pe albastru sau negru. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×