Huawei P30 Lite devine oficial: telefon cu cameră triplă la preţ sub 300 de euro

Autor:  | Publicat în:  Huawei 3.561 ori
<b>Huawei P30 Lite devine oficial: telefon cu cameră triplă la preţ sub 300 de euro</b>După Huawei P30 Pro şi P30 ieri, azi devine oficial și Huawei P30 Lite, dar fără tam-tam şi eveniment dedicat. Listat la precomandă în Filipine, terminalul a devenit oficial prin anunţarea sa de către Huawei Canada

După Huawei P30 Pro şi P30 ieri, azi devine oficial și Huawei P30 Lite, dar fără tam-tam şi eveniment dedicat. Listat la precomandă în Filipine, terminalul a devenit oficial prin anunţarea sa de către Huawei Canada. Hai să vedem ce ne oferă acest terminal mirange.

Huawei P30 Lite

Noul telefon din seria Lite vine cu un procesor familiar, Kirin 710, deja văzut pe Honor 8X şi pe Mate 20 Lite. Are 4 GB RAM şi 128 GB stocare, deşi în Filipine a apărut şi o versiune cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Punctul forte al acestui nou venit este camera triplă din spate, cu următorul setup:

  1. Camera principală: 24 MP, wide, F/1/8
  2. Camera secundă: 8 MP, ultra wide
  3. Camera Bokeh: 2 MP, F/2.4

Camera selfie de 32 MP este ascunsă într-un decupaj "picătură" ca la P30 şi P30 Pro. Ecranul este un IPS LCD de 6.15 inch, deci puţin mai mare decât cel de pe P30 şi cu rezoluţie de 2312 x 1080 pixeli. Primim baterie de 3350 mAh, capabilă de încărcare rapidă la 18W.

Telefonul mai are şi port USB Type-C, slot microSD, două sloturi SIM, NFC, jack audio şi cititor de amprente în spate. Avem şi Android Pie cu EMUI 9 la bord. Nuanţele sale sunt Peacock Blue, Midnight Black şi Pearl White. Huawei P30 Lite apare pe site-ul Huawei Canada la suma de 430 de dolari canadieni, adică în jur de 280 de euro.

Cei care fac precomandă primesc şi o brăţară de fitness Huawei Band 3 Pro cadou. Livrările încep pe 10 aprilie.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×