În urmă cu 2 săptămâni Huawei a confirmat numele viitorului său flagship ca fiind Huawei P50, dezvăluind şi o imagine care prezintă camera sa în forma cifrei "8". De atunci nu am mai auzit mare lucru despre cele 3 telefoane, în afară zvonurilor pe care le ştiam deja. Azi descoperim o perioadă pentru debutul lor, dar şi noi randări concept, unele foarte detaliate.
Huawei P30 Pro şi P40 Pro au sosit în primăvara anilor 2019 şi 2020, dar Huawei P50 Pro https://www.mobilissimo.ro/stiri-telefoane/huawei-p50-va-sosi-in-iunie e un caz special. Asta pentru că Huawei se confruntă cu lipsa de componente globală, efectele pandemiei şi mai ales cu faptul că se află pe lista neagră a Statelor Unite. Astfel s-a ajuns la amânarea lansării noilor telefoane, care erau iniţial aşteptate în mai, apoi zvonurile insistau pe data de 17 iunie, pentru ca apoi să se mute prin iulie.
Surse din China afirma acum că atât Huawei MatePad 11, cât şi Huawei P50 vor putea fi cumpărate "până în septembrie". Sursa vine cu această precizare după ce unele zvonuri vorbeau despre o lansare în toamnă, decalând automat seria Mate 50 sau chiar anulând-o, după model Galaxy Note 21. Rămâne acum să vedem dacă Huawei P50 va sosi în iulie sau august. Personal cred că Huawei încă aştepta un parteneriat solid (şi aprobat de americani) cu Qualcomm, care şi-a pus deja procesoare Snapdragon puternice pe noile tablete MatePad.
Se discuta şi despre dizolvarea parteneriatului cu Leica la un moment dat, lucru infirmat de Huawei. Cât despre noile randări concept detaliate, ele provin de la designerul Waqar Khan, care are şi un video pentru noi. Vedem că noile telefoane au o cameră cu design în formă de "8", cu un senzor uriaş în cercul de jos şi alţi 3 senzori în cel de sus.
Vom vedea şi difuzoare stereo pe aceste telefoane, ceva ce predecesorii nu aveau (doar unul jos pentru muzică şi unul piezoelectric pentru convorbiri. Decupajul camerei selfie e acum singular şi centrat, mai discret decât la modelele trecute. Vedem şi 4 variante de culoare: verde, auriu, alb şi negru, iar varianta P50 va sosi cu ecran plat, în vreme ce P50 Pro ecran curbat pe margini. Şanse mari să vină cu HarmonyOS 2.0 la bord.