HUAWEI tocmai a prezentat seria Pura 80 în China. Lineup-ul include 4 variante, toate fiind acum în lumina reflectoarelor. Vorbim despre Pura 80 în acest articol, Pura 80 Pro, Pro+ și Pura 80 Ultra primind articole separate. Varianta de bază e compactă, păstrează o estetică premium și oferă chiar zoom optic 5.5X. Mai jos avem detalii!
Design și display
Avem de-a face cu un smartphone fabricat din sticlă și aluminiu, cu modul triunghiular pentru cameră, ce iese în relief. Nu se diferențiază mult față de predecesor. Vine pe nuanțele Velvet Gold, Velvet Green, Velvet White și Velvet Black. Măsoară 157.7 x 74.4 mm și are o talie de 8.2 mm, la o greutate de 8.2 mm.
Terminalul primește display OLED LTPO de 6.6 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ (2760 x 1256 pixeli) și refresh rate adaptiv (1-120Hz). Are o densitate de 460 ppi, e protejat Kunlun Glass și afișează peste 1 miliard de culori. Muchiile sunt drepte, colțurile sunt rotunjite. Senzorul pentru amprente e amplasat lateral, în butonul power. Terminalul beneficiază de certificare IP68/IP69 pentru rezsitență la apă și praf.
Hardware
HUAWEI Pura 80 rulează HarmonyOS 5.1 în China, primește 12 GB de memorie RAM, 256 GB / 512 GB sau 1 TB de stocare. Aduce baterie de 5600 mAh, se încarcă la 66W pe fir. Nu avem detalii cu privire la procesor, dar se vehiculează că avem de-a face cu un Kirin de generație nouă.
Iată și lista de specificații:
- Ecran: 6.6 inch OLED, 2760 × 1256 pixeli
- Tehnologie ecran: LTPO adaptiv 1-120 Hz, PWM 1440 Hz, sampling tactil 300 Hz, 1.07 miliarde culori, gamă P3, sticlă Kunlun Gen 2
- Sistem de operare: HarmonyOS 5.1
- Cipset: Nespecificat
- Memorie: 256GB 12GB RAM, 512GB 12GB RAM, 1TB 12GB RAM
- Camera frontală: 13 MP ultra-wide, autofocus
- Setup cameră spate: 50 MP principală cu OIS și diafragmă variabilă, 12 MP periscop tele cu OIS, 13 MP ultra-wide, cameră multispectrală Red Maple
- Baterie: 5.600 mAh
- Încărcare: 66W prin cablu, 50W wireless, încărcare inversă 5W prin cablu și wireless
- Conectivitate: 5G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax/be, Bluetooth 5.2, NFC, USB-C
- Navigație: GPS dual-band, AGPS, GLONASS, Beidou, Galileo, QZSS, NavIC
- Senzori: Amprentă laterală, giroscop, senzor gravitațional, senzor IR, senzor lumină ambientală, senzor proximitate, senzor cameră laser, senzor gesturi, busolă, Hall, senzori multispectrali
- Difuzoare: Stereo, Huawei Histen
- Rezistență: IP68 (2 m apă), IP69 (jet apă sub presiune)
- Dimensiuni: 157.7 x 74.4 x 8.2 mm
- Greutate: 211 g
Cameră
Avem parte de un setup foto promițător. Începem cu camera selfie de 13 MP integrată în decupaj bulină, cea care filmează la calitate 4K. În spate apare un setup triplu ce implică un senzor de 50 MP cu OIS și diafragmă variabilă. Apare și un senzor de 12 MP periscopic cu OIS, dar și un senzor ultrawide de 13 MP. De asemenea, telefonul beneficiază de cameră multispectrală Red Maple, care se ocupă de corectarea culorilor capturate.
Primim zoom optic 5.5X, în timp ce zoom-ul digital urcă la 50X. Putem filma 4K cu tehnologie anti-shake și avem suport slow-motion aici. AI-ul intră în ecuație cu moduri precum AI Ultra-Clear Enhancement, Super Night Scene cât și AI Dynamic Photo. Senzorul pentru amprente lateral recunoaște gesturi, astfel că el poate fi folosit ca buton Camera, pentru a controla zoom-ul și alte funcționalități foto / video.
Altele
HUAWEI Pura 80 aduce conectivitate prin satelit, dar această funcționalitate e disponibilă doar în China. Primește difuzoare stereo, aduce senzor IR pentru controlarea altor device-uri și beneficiază de rezistență la apă în regim IP68. OS-ul integrează un asistent AI numit Xiaoyi, iar o noutate apare în zona de lock screen, sub forma unui personaj animat în stil Tamagotchi.
E posibil ca lucrurile să stea diferit din punct de vedere software la nivel global, având în vedere că variantele din China rulează HarmonyOS.
Preț și disponibilitate
HUAWEI Pura 80 încă nu are un preț oficial în China.