După probleme cauzate de interdicțiile SUA cu greu Huawei a reușit să lanseze seria Mate 50, cu întârzieri față de roadmap-ul anual. Totuși, pare că producătorul a reușit să treacă peste aceste inconveniente, iar în toamna acestui an vom vedea seria Mate 60 „la timp”. Au apărut leak-uri cu privire la modelele din serie deja, iar azi vedem fotografii cu husa destinată telefonului cu pricina. Pare că designul e confirmat! Mai jos avem detalii.
Fotografiile vin prin intermediul site-ului Slashleaks, acolo unde am găsit și randări cu spatele terminalului. Mate 60 ar fi un telefon fabricat din sticlă și metal, deși e posibil să existe și variante cu piele în partea din spate. Important e că e confirmat modulul foto circular din partea din spate, de dimensiuni mari, asemănător cu cel inclus pe Xiaomi 13 Ultra sau Honor Magic 5 Pro.
Recent am aflat că display-ul telefonului ar măsura 6.7 inch în diagonală, iar el ar sosi cu un decupaj pilulă pentru camera selfie duală aflată în partea din față. Aşteptăm Huawei Mate 60 prin toamnă, septembrie-octombrie aş zice, cu tehnologie XMAGE, diafragmă cu deschidere variabilă şi mai mulţi paşi, încărcare la 100W şi o cameră telephoto periscop.
Procesorul ar fi un Snapdragon 8 Gen 2 4G, dacă nu găseşte Huawei vreo soluţie alternativă. Fiind un Mate mă aştept şi la captură low light de top şi la ceva funcţii de productivitate.