IFA 2019: Nokia 7.2 şi Nokia 6.2 devin oficiale: telefoane Android One cu cameră triplă, procesoare last gen

1.826 ori
<b>IFA 2019: Nokia 7.2 şi Nokia 6.2 devin oficiale: telefoane Android One cu cameră triplă, procesoare last gen</b>Aşa cum ne aşteptam, HMD Global a anunţat la IFA 2019 5 noi telefoane mobile, dar cele mai importante sunt modelele high midrange Nokia 7.2 şi Nokia 6.2. Sunt terminale Android One cu aceeaşi diagonală de 6.3 inch, dar diferenţa o fac camerele de la bord.

Aşa cum ne aşteptam, HMD Global a anunţat la IFA 2019 5 noi telefoane mobile, dar cele mai importante sunt modelele high midrange Nokia 7.2 şi Nokia 6.2. Sunt terminale Android One cu aceeaşi diagonală de 6.3 inch, dar diferenţa o fac camerele de la bord. Aflaţi dotările lor mai jos.

HMD e pentru prima oară la IFA şi vine cu câteva handset-uri interesante. Pe lângă feature phone-uri, au sosit aceste modele, iar Nokia 7.2 este un fel de varianta Pro de Nokia 6.2. Ambele modele au cameră triplă circulară şi buton dedicat Google Assistant. Au jack audio, două slot-uri SIM şi Android Pie în cadrul programului Android One. Vin si cu fix aceeaşi baterie.

Nokia 7.2

Nokia 7.2

Nokia 7.2 are o cameră triplă dispusă într-un modul circular, iar camera principală de 48 MP (cu optică Zeiss) combina 4 pixeli în 1 pentru capturi mai luminoase şi detaliate.

Şi camera frontală de 20 MP are un procedeu similar de pixel binning. Camera triplă din spate include şi un senzor de 8 MP cu obiectiv ultra wide, plus o cameră de 5 MP pentru Bokeh. Ecranul de 6.3 inch vine cu un breton picătură şi suport HDR10. Procesorul mi se pare uşor sub aşteptări, un Snapdragon 660 pe care l-am văzut şi pe Nokia 7 Plus la început de 2018. HMD a promis şi o actualizare rapidă la Android 10, iar device-ul vine cu Android Pie.

Nokia 7.2, lista de dotări

  • Display: 6.3 inch, IPS LCD, Full HD+, HDR10
  • Procesor: Snapdragon 660
  • RAM: 4 GB
  • Stocare: 64 GB + microSD
  • Baterie: 3500 mAh, încărcare la 10W
  • Camera: Spate: 48 MP + 8 MP (ultra wide) + 5 MP (Bokeh); Faţă: 20 MP

Are şi jack audio şi va sosi pe 3 nuanţe: Verde Cyan, "Cărbune" şi "Gheaţă". Nokia 7.2 va fi disponibil la final de septembrie de la suma de 300 de euro pentru varianta cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare.

Nokia 6.2

Nokia 6.2

Nokia 6.2 are fix acelaşi ecran de 6.3 inch Full HD+ ca şi Nokia 7.2. Păstrează şi suportul HDR10 şi bateria de 3500 mAh. Aici lipseşte totuşi optică Zeiss a camerei din spate. Primim totuşi o cameră triplă, dar una cu senzor principal de 16 megapixeli. Camera selfie scade de la 20 MP la 8 MP.

Procesorul trece de la un Snapdragon 660 pe Nokia 7.2 la un Snapdragon 636 aici. Că design, ambele telefoane vin cu un compozit polimeric, pe care HMD îl promovează drept mai rezistent decât plasticul clasic, policarbonatul şi de 2 ori mai uşor decât aluminiul.

Nokia 6.2, lista de dotări

  • Display: 6.3 inch, Full HD+, HDR10
  • Procesor: Snapdragon 636
  • RAM: 3 GB/ 4 GB
  • Stocare: 32/ 64 GB
  • Baterie: 3500 mAh, încărcare la 10W
  • Camera: Spate: 16 MP + 8 MP (ultra wide) + 5 MP (Bokeh); Faţă: 8 MP

Nokia 6.2 soseşte în octombrie de la suma de 200 de euro, în versiunea cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare. Există şi o versiune cu 4 GB RAM  şi 64 GB stocare la 250 euro. Variantele de culoare sunt Negru Ceramic şi Ice.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×