TCL tocmai a anunțat în cadrul târgului tehnologic IFA 2024 noi smartphone-uri ce beneficiază de tehnologie NextPaper pentru display. E un soi de E-Ink color, astfel că panourile sunt extrem de eficiente și duc la o autonomie de până la 7 zile în cazul utilizării normale. Au design atractiv și vin cu specificații midrange. Mai jos am detalii.
Smartphone-urile sunt fabricate din policarbonat mat și aduc display-uri de 6.8 inch cu tehnologie NextPaper. Au rezoluție Full HD+ și refresh rate de până la 120Hz. Panoul NxtPaper e ușor curbat, în regim 2.5D, iar senzorul pentru amprente e amplasat lateral, în butonul power.
Apare o cameră selfie de 8 MP în cazul variantei de bază, în timp ce NxtPaper 50 Pro primește una cu senzor de 32 MP. În spate nu apar diferențe, ambele modele aducând un senzor principal de 108 MP, unul de 8 MP (ultrawide) și unul macro de 2 MP. O altă diferență apare în cazul stocării. Varianta Pro primește 512 GB de stocare, în timp ce modelul de bază aduce 256 GB.
Sub capotă descoperim un procesor MediaTek Dimensity 6300 și 8 GB de memorie RAM. Rulează Android 14, iar TCL promite două actualizări majore + suport și update-uri de securitate până în 2029 pentru unitățile vândute în Europa.
Tehnologia NxtPaper a celor de la TCL e similară cu cea E-Ink. Panourile sunt mate și nu prezintă reflexii în lumină puternică. Sunt totuși panouri color, TCL aducând pe aceste modele un buton pentru schimbarea rapidă a modurilor de culoare între Normal, Color Paper și Max Ink. Utilizarea modului Max Ink aduce o autonomie de până la 7 zile de utilizare normală, respectiv 26 de zile în standby.
Telefoanele primesc baterii de 5010 mAh, iar alimentarea se realizează la 33W pe fir. Smartphone-urile vin pe gri, albastru, alb, roz și auriu, iar ca accesorii suplimentare comercializate separat apar huse flip și stylus-ul T-Pen. Prețul de comercializare pentru varianta de bază este de 229 euro, în timp ce modelul Pro costă 299 euro în Europa.