De ce, revoluția? Pentru că asta așteptam de ceva vreme. Arhitectura procesoarelor de tip ARM, anume denumită RISC din cauza instrucțiunilor reduse capabile să le proceseze, să ia locul sau să intre pe piața CISC. CISC reprezintă actuala arhitectura a procesoarelor PC, respectiv capabile de a procesa instrucțiuni complexe.
Nu vă gândiți că cei de la AMD, de altfel cum anunțaseră de anul trecut, vor sau au folosit procesoare de tipul Cortex A9 - A15 sau ce este prezent în smartphone-urile și tabletele de azi. Nu! Este vorba în primul rând de noua arhitectură ARM v8. Aceasta a deschis calea către procesarea pe 64 bit. Da, aceea regăsită în iPhone 5S și care va ocupa un loc și în viitoarele terminale Android. Cel puțin conform promisiunilor producătorilor. Totuși, în ce privește capacitatea de utilizare necesară unui server, puterea de procesare este mult mai pretențioasă.

Vorbim de procesoare Cortex A53 și A57, incluse în soluția aleasă de AMD. Acestea având pretenția să înlocuiască actualul segment x86 datorită seriei de avantaje pe care le oferă. Vorbim de consum mai mic, căldură disipată mai puțină, costuri reduse, volum redus și altele. în aceste circumstanțe, ne gândim deja la Laptop-uri și PC-uri bazate pe procesoarele în cauză. Capabile de a oferi multe beneficii, mai ales la capitolul consum. Pentru început, soluția AMD Opteron A1100 nu se va adresa unor circumstanțe pretențioase, cum o fac cele din clasa x86. însă este un început mai mult decât promițător. O revoluție!


