Instagram ajunge pe televizoare; Vă vedeţi folosindu-l pe diagonale mari?

908 ori19-12-2025
Instagram ajunge pe televizoare; Vă vedeţi folosindu-l pe diagonale mari?

După ce Instagram a sosit greu de tot pe iPad cu ceva vreme în urmă, acum a ajuns şi pe... TV-uri. E genul acela de lansare de aplicaţie pe care nu ştiu dacă a cerut-o cineva neapărat. Avem detalii mai jos.

Ce e drept Samsung avea un TV care se rotea la 90 de grade şi se folosea vertical, ideal pentru a consuma conţinut pe TikTok şi YouTube Shorts, dar altfel nu înţeleg atracţia. În cadrul evenimentului Bloomberg Screentime, şeful Instagram, Adam Mosseri a spus că "explorează TV-ul", legat de zvonurile despre o aplicaţie Insta pentru TV. 

?utm_source=ig_embed 

A spus şi că e o greşeală că Meta nu are o aplicaţie dedicată încă pentru televizoare. Ei bine, la 2 luni după, Adam a postat un video pe Insta, în care anunţă că aplicaţia Insta e disponibilă pe Amazon Fire TV. Pentru început doar în SUA şi doar pe un număr limitat de dispozitive Fire TV, de la Fire TV Stick HD la Fire TV Stick 4K Plus, prima şi a doua generaţie de Fire TV Stick 4K Max, Fire TV Seria 2 şi Seria 4, dar şi seria Fire TV Omni QLED.

Meta are planuri şi pentru lansare în UE la anul. Experienţă e diferită de cea de pe smartphone, fără mesagerie şi cu accent pe Reel-uri, care sunt grupate în categorii de interes. Trecerea la următorul se face automat, dar poţi da şi skip. Cred că e un moment bun să vă spun că Institutul Naţional de Sănătate afirmă că dacă o persoană consuma prea mult conţinut video cu format scurt i se va exacerba ADHD-ul şi va suferi şi daune cognitive în timp.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×