iPhone-ul pliabil e la cel puţin 2-3 ani distanţă, ar avea ecran de 8 ţoli

2.136 ori
<b>iPhone-ul pliabil e la cel puţin 2-3 ani distanţă, ar avea ecran de 8 ţoli</b>În vreme ce Samsung se pregăteşte să lanseze 2 noi telefoane pliabile săptămâna viitoare, Apple încă se ţine departe de segment sau mai bine zis aşteaptă maturizarea sa. Firma din Cupertino a făcut câteva teste în laboratoarele

În vreme ce Samsung se pregăteşte să lanseze 2 noi telefoane pliabile săptămâna viitoare, Apple încă se ţine departe de segment sau mai bine zis aşteaptă maturizarea sa. Firma din Cupertino a făcut câteva teste în laboratoarele sale şi are multiple prototipuri de iPhone-uri pliabile, dar ele nu sunt încă gata de lansare comercială. Sursele afirmă că primele pliabile Apple ar sosi abia peste 2-3 ani.

Primul telefon pliabil în adevărata definiţie a cuvântului a fost Royole Flexpai lansat în octombrie 2018. Ulterior aveau să apară Huawei Mate X, Galaxy Fold şi succesorii lor, dar şi un Motorola RAZR 2019 şi RAZR 5G, iar mai recent a venit şi Xiaomi cu Mi Mix Fold. Şi TCL şi-a încercat norocul în această zonă, dar mai degrabă cu prototipuri, în vreme ce Oppo ne amăgeşte cu un rulabil concept. 

Apple are deja o sumedenie de brevete pentru soluţii destinate telefoanelor pliabile, dar e totuşi încă devreme pentru a lansa produse de acest tip. Cele mai noi informaţii legate de proiect vin de la analistul Ming-Chi Kuo, specializat pe dispozitive Apple. El pare convins că Apple îşi va lansa primul pliabil de abia în 2023. Afirmă şi că acel device va sosi cu un ecran de 8 inch Quad HD+flexibil

Prototipul acelui telefon ar fi deja gata şi ne intrigă diagonala mare menţionată mai sus. Asta pentru că scăpările tindeau să ne ducă mai degrabă spre un iPhone cu format de telefon cu clapetă decât unul stil Galaxy Fold. Apple vrea neapărat să facă telefonul rezistent la uzura zilnică şi testează componente de la Samsung, BOE, LG Display pentru un ecran cât mai reuşit. Caută şi protecţia ideală contra zgârieturilor, un mare minus pe pliabile, dar şi o balama solidă. 

Mark Gurman de la Bloomberg, care a analizat aceste zvonuri crede şi că Apple va renunţa la conectorul Lightning şi îl va înlocui cu USB-C pe terminalele sale, iar încărcarea wireless va fi trecută toată pe MagSafe şi pentru Apple Watch, iPhone şi chiar accesorii asociate Mac-ului.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×