La câţiva ani după ce Electronic Arts a renunţat să mai cumpere drepturile pentru a folosi numele FIFA, vom avea din nou un joc cu această denumire. De această dată el nu vine pe consolă, ci se va juca exclusiv prin Netflix.
Astfel, FIFA a anunţat un parteneriat cu Netflix pentru a lansa un joc de fotbal la fix pentru anticiparea Cupei Mondiale din 2026. Competiţia va debuta pe 11 iunie şi se desfăşoară în SUA, Mexic şi Canada. De 2 ani încoace Electronic Arts şi-a redenumit simulatorul de fotbal în EA Sports FC, iar FIFA... a rămas fără joc.
Alternative mai sunt, precum Pro Evolution Soccer sau chiar UFL, care a reuşit să îl aibă pe Cristiano Ronaldo ca imagine. Gurile rele spun că EA şi FIFA nu mai colaborează din cauza sumei prea mari pentru licenţierea numelui: 300 de milioane de dolari pe an. Netflix va aborda diferit jocul de fotbal, făcându-l mai digerabil pentru platformele de streaming şi pe mobil.
Va fi un joc în stil party game, multiplayer, facil şi fără prea multe controale. Mă aştept la control prin swipe-uri şi apăsări pe ecran, în loc de butoane virtuale şi la goluri uşor de înscris. Între timp FIFA are o prezenţă pe platforma Roblox, unde aduce mini jocuri precum Super League Soccer, care a strâns deja 9.5 milioane de utilizatori activi lunar.
El îşi va schimba numele în curând în FIFA Super Soccer. Vă reamintesc şi că Electronic Arts a fost vândută în 2025 pentru 55 de miliarde de dolari unui consorţiu format din fonduri de investiţii din Arabia Saudită, Silver Lake şi Affinity Partners.


