Fix de Ziua Îndrăgostiților, Samsung ne-a invitat să ne îndrăgostim de tehnologie - odată cu lansarea noilor flagship-uri din seria Galaxy S23. A fost pus la cale un eveniment special, organizat în București, sus de tot, la etajul 17 din One Tower, acolo unde am descoperit un tărâm de gaming popular de personaje de tip cyberpunk și numit Night Land.
Și publicul a trebuit să adopte o ținută cyberpunk, iar vedetele nopții au fost desigur cele 3 noi telefoane. A fost și un mesaj, un motto al acestui eveniment de amploare și anume #SharetheEpic, participanții find invitați să distribuie cadre unice cu proiecții de video mapping, cât și un adevărat show de drone, cel mai mare organizat de un brand până acum în București. Au fost 200 de drone care au survolat clădirea One Tower pentru un moment savurat de către toți.
Întregul eveniment a avut o poveste, cea a unui personaj pasionat de mobile gaming care intră în universul Night Land acolo unde întâlnește trei eroi, fiecare cu puteri diferite. Eroii sunt Galaxy S23, Galaxy S23+ și Galaxy S23 Ultra. Pe vârful de gamă l-am testat și noi deja aici la Mobilissimo, iar recenzia sa, în cazul în care nu ai văzut-o deja, o găsești aici.
Revenind la show-ul de pe data de 14 februarie, echipa Samsung România au adus la fața locului pe lângă telefoane și zone speciale de gaming, plus o zonă cu un filtru AR unde invitații puteau să se joace pentru a deveni un personaj din Night Land-ul virtual, un filtru pe care îl găsești pe Instagram.
Au fost și alte surprize, precum un concert live susținut de Inna, moment savurat de toți cei prezenți. Cei trei eroi din familia Galaxy S23 au fost primiți iată într-o atmosferă de petrecere, telefoane care de mâine vor începe a fi livrate către cei care le-au comandat.
Încă mai ai câteva ore timp la dispoziție pentru a plasa o precomandă și astfel să profiți de 500 de lei extra reducere și de configurație superioară la configurație de bază. Detaliile despre prețuri le găsești în articolele dedicate de mai jos: