În prag de weekend bifăm lansarea unui nou flagship Meizu, ba chiar primul model 5G din portofoliul companiei chineze. Se numește Meizu 17 Pro și aduce un pachet hardware bine echilibrat și potent după cum veți afla din rândurile de mai jos. Acesta are și o variantă vanilla cu diferențe la nivel de cameră, materiale folosite și baterie. În cazul de față ne axăm totuși pe modelul Pro!
Design și display
Din punct de vedere al design-ului, noul flagship Meizu păstrează stilul simplist, doar că de această dată apar câteva artificii moderne precum este cazul decupajului bulină selfie cu scopul de a mări raportul corp ecran (se ajunge la 86.6%). Avem o cameră quad în spate plasată orizontal și spre deosebire de Meizu 17 care optează pentru un panou spate din sticlă, aici primim un spate din ceramică.
Se ajunge la o greutate de 219 grame, iar grosimea rămâne la 8.5 mm. Vom putea alege din cele 3 variante de culoare disponibile (verde, negru, alb), iar certificarea IP65/68 lipsește cu desăvârșire. Ecranul este aici un Super AMOLED de 6.6 inch cu rezoluție Full HD+, suport HDR10+ și oferă o rată de refresh de 90Hz.
Hardware
După cum spuneam și mai sus, avem aici de-a face cu un terminal flagship care are la interior puternicul procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 865, însoțit de 8 sau 12 GB RAM LPDDR5 și 128 sau 256 GB stocare flash UFS 3.1. Nu avem suport microSD aici, dar măcar primim beneficii extra precum difuzoarele stereo.
Specificații Meizu 17 Pro:
- Display: 6.6 inch, Super AMOLED, FHD+, 90Hz, HDR10+
- Procesor: Snapdragon 865
- Configurații: 8/12 GB RAM LPDDR5 + 128/256 GB stocare UFS 3.1
- Cameră selfie: 20 mpx
- Cameră spate: 64 mpx + 8 mpx (telephoto) + 32 mpx (ultra-wide) + 3D ToF
- Baterie: 4500 mAh, încărcare pe fir la 30W, încărcare wireless 27W
- Conectivitate: 5G SA/NSA, 4G, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.1, NFC, USB-C
- Altele: scanner de amprente sub display, difuzoare stereo
- Dimensiuni: 160 x 77.2 x 8.5 mm / greutate 219 grame
- Culori: verde, negru, alb
Telefonul are o baterie de 4500 mAh care suportă atât alimentare rapidă pe fir la 30W, dar și alimentare wireless la 27W - ceva ce pe modelul de bază nu găsim. Meizu 17 Pro aduce și conectivitate 5G SA/NSA, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.1, NFC și un port USB Type-C. Scanner-ul de amprente se află sub display și este de tip optic.
Cameră foto
Ca setup foto și mai ales amplasare acest Meizu 17 Pro ne duce din start cu gândul la un telefon LG. Avem un modul quad-camera plasat orizontal în spate și acesta include un senzor principal Sony IMX686 de 64 mpx (6 straturi de lentile, f/1.8), senzor telephoto OmniVision OV08A10 de 8 mpx (zoom optic 3x, zoom hibrid 8x) și senzor ultra-wide Sony IMX616 de 32 mpx. Nu în ultimul rând avem și senzorul 3D Time of Flight Samsung S5K33D pentru bokeh.
Această cameră oferă suport pentru captură video 4K la 60 cadre pe secundă și ne oferă un bliț 6-LED sub formă de inel. Pentru captura selfie avem la dispoziție o cameră frontală de 20 mpx decupată în ecran și cu diametru de 2.99 mm. Există numeroase funcții AI și filtre pentru înfrumusețarea fotografiilor selfie.
Preț și disponibilitate
Meizu 17 Pro va fi disponibil oficial începând de luni, 11 mai pe piața din China și după cum spuneam și mai sus, sosește în două configurații standard ale căror prețuri le aveți listate mai jos. Există și o variantă în ediție limitată cu preț de 1.305 euro care aduce extra accesorii la pachet și un panou spate customizat.
- 8 GB RAM + 128 GB stocare: 560 euro
- 12 GB RAM + 256 GB stocare: 615 euro