Samsung Galaxy A41 va sosi în Europa cu procesor MediaTek Helio P65 la bord

2.439 ori
<b>Samsung Galaxy A41 va sosi în Europa cu procesor MediaTek Helio P65 la bord</b>Samsung e gata să extindă seria Galaxy A în Europa prin modelul Galaxy A41, care tocmai a avut parte de o scăpare detaliată. Terminalul se va lansa în Olanda în această lună, iar cei de la Letsgodigital au descoperit toate dotările

Samsung e gata să extindă seria Galaxy A în Europa prin modelul Galaxy A41, care tocmai a avut parte de o scăpare detaliată. Terminalul se va lansa în Olanda în această lună, iar cei de la Letsgodigital au descoperit toate dotările sale deja.

Samsung Galaxy A41

Încă nu e clar dacă e vorba despre o versiune europeană de telefon "modelat după A41" sau chiar de A41. Ştim că va avea un corp din plastic, cu talie de 7.9 mm şi greutate de 152 de grame. Vă aduce un procesor MediaTek Helio P65, ceea ce probabil va polariza ceva lume, dar şi 4 GB RAM şi 64 GB stocare. 

Samsung Galaxy A41

Iată cum arată lista completă de dotări:

  • Display: 6.1 inch, Super AMOLED, Full HD+, Infinity-U
  • Procesor: Mediatek Helio P65, octa core
  • RAM: 4 GB
  • Stocare: 64 GB, microSD
  • Baterie: 3500 mAh, încărcare la 15W
  • Cameră selfie: 25 MP
  • Cameră spate: 48 MP + 8 MP ultrawide + 5 MP Bokeh

Ecranul e destul de mic după standardele de azi, la 6.1 inch, dar măcar este un AMOLED. Telefonul este certificat IP68, ceea ce ne intriga pentru un terminal cu corp din plastic şi ar sosi cu Android 10 cu One UI 2.0 aplicat peste. Se vehiculează o dată de lansare de 25 mai 2020 în Olanda, în variantele de culoare negru, alb şi albastru. Se zvoneşte că prețul va fi de 300 euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×