Criza de pe piaţa de memorie continuă, lovind în console portabile, PC-uri, şi telefoane mobile. Se zvonea în 2025 ca anul ăsta revin telefoanele cu 4 GB RAM şi că vor creşte preţurile la mai tot. Valve şi-a amânat consola Steam, iar Steam Deck-ul are stocurile mult reduse. Între timp, s-a ajuns ca jumătate din costul asociat unui smartphone să fie reprezentat de... memorie.
O analiză a celor de la Trendforce arată ca o configuraţie tipică de smartphone cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare a crescut cu 200% în costuri faţă de prima parte a lui 2025. Şi costurile tot cresc, în ultimele luni. Totul din cauza ascensiunii AI, a nevoii de servere şi de RAM pentru acele servere, pentru ca noi să realizăm caricaturi cu fețele noastre şi să întrebăm AI-ul cine câştigă Oscarul.
În general memoria reprezenta 10-15% din costul unui smartphone, dar acum s-a dus spre 40% sau mai sus. E şocant să auzim astfel că seria Galaxy S26 va avea preţuri apropiate de S25, dar probabil Samsung amortizează costurile. E drept îşi produce şi singură memoria. TrendForce vede şi efecte asupra pieţei smartphone în acest an, cu estimări că va pica în livrări, la 1.135 miliarde de unităţi.
Ar fi în jur de 15% mai puţin faţă de 2025. Acelaşi raport spune că Apple nu va fi aşa grav afectată de acest trend, absorbind mai eficient costurile memoriei. Are şi public mai tolerant la creşteri de preţuri, parteneri fideli şi provizii de memorie. Plus măsuri de "cost control" şi decizia de a lansa seria iPhone 18 pe etape.






