Meta demonstrează că hologramele sunt reale, lansând ochelarii Orion (momentan în fază de prototip)

976 ori
<b>Meta demonstrează că hologramele sunt reale, lansând ochelarii Orion (momentan în fază de prototip)</b>Meta Orion, ochelarii AR promiși de Meta, reprezintă un pas serios în direcția realității augmentate pentru publicul larg. Deși la prima vedere pot părea similari cu modelele Ray-Ban lansate în trecut, Orion sunt complet diferiți prin faptul

Meta Orion, ochelarii AR promiși de Meta, reprezintă un pas serios în direcția realității augmentate pentru publicul larg. Deși la prima vedere pot părea similari cu modelele Ray-Ban lansate în trecut, Orion sunt complet diferiți prin faptul că integrează panouri holografice și un sistem avansat de cartografiere 3D, care permite plasarea obiectelor virtuale în lumea reală. La asta încearcă de fapt Meta să ajungă: să vezi în fața ochilor obiecte virtuale care interacționează perfect cu mediul din jur. Mai jos am detalii.

Meta susține că Orion vine cu cel mai mare câmp vizual întâlnit vreodată la o pereche de ochelari AR, păstrând în același timp un design compact și relativ compact. Asta înseamnă că vei putea să te bucuri de o experiență imersivă fără să simți că porți o cască voluminoasă. Potrivit companiei, panourile holografice sunt transparente, astfel că poți vedea în continuare clar ceea ce se întâmplă în jurul tău, iar persoanele din jur te pot privi în ochi fără să fie distrase de tehnologie.

Un alt element de interes este integrarea AI-ului Meta. Un exemplu prezentat de către companie arată cum Orion poate recunoaște obiecte din lumea reală și adăuga informații contextuale. Într-o demonstrație, ochelarii au identificat ingrediente pe un blat de bucătărie și au oferit o sugestie de rețetă în funcție de acestea. Astfel de funcții deschid uși noi pentru productivitate, educație și divertisment, toate suprapuse peste realitatea pe care o trăim zilnic.

Chiar dacă Meta Orion arată promițător, vorbim în acest punct despre un prototip. Meta a subliniat că nu se grăbește să aducă produsul pe piață, preferând să se concentreze pe dezvoltare internă și pe testarea extensivă cu ajutorul angajaților și a partenerilor.

Prioritățile companiei ar fi îmbunătățirea calității display-urilor și reducerea dimensiunii hardware-ului, păstrând ochelarii accesibili din punct de vedere al costurilor pentru consumatori.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×