Printre inovațiile pe care anul 2021 le va aduce în segmentul smartphone se va număra și integrarea camerei selfie sub ecran, o modalitate prin care producătorii vor putea renunța complet la bretoanele și orificiile din ecran pentru un design edge-to-edge. Sunt multe companii din mainstream care testează asemenea soluții de camere integrate sub display, iar motivul pentru care inaugurarea tehnologiei se tot amână este acela al calității fotografiilor obținute.
Pe seama informațiilor comunicate până în prezent, știm că aceste telefoane vor opta pentru panouri OLED cu o zonă specială transparentă în zona camerei selfie - zonă care va funcționa ca un display normal atunci când camera nu este folosită. În ciuda acestei transparențe, nu se va permite trecerea unui nivel suficient de lumină pentru ca fotografiile capturate de cameră să fie la fel de clare și detaliate precum cele surprinse de o cameră obișnuită.
(Fotografie realizată cu o cameră selfie standard)
Problema ar putea fi rezolvată totuși de către Microsoft Research care lucrează la o soluție AI menită să îmbunătățească fotografiile selfie realizate de camerele integrate sub display. Echipa de dezvoltatori spune că difracția luminii din structura de pixeli a ecranului poate blura imaginea, reduce contrastul, luminozitatea sau chiar face dificil de perceput anumite elemente din fotografii.
(Fotografie realizată cu o cameră selfie integrată sub display T-OLED)
Este o parte bună, aceea că această degradare se petrece într-o manieră ușor de anticipat, datorită structurii de pixeli, în general doar pe orizontal. Pentru a se compensa pentru această degradare, dezvoltatorii au folosit o structură de rețea neurală U-Net care îmbunătățește raportul semnal-zgomot și face fotografiile mai clare, scăpându-ne de acel efect de blur.
(Fotografie realizată cu o cameră selfie integrată sub display, după utilizarea soluției AI)
Un exemplu aveți prezentat mai sus, rezultatul final fiind aproape identic cu fotografia realizată de o cameră selfie standard. Această funcționalitate AI dezvoltată de către Microsoft Research ar putea contribui și în dezvoltarea de tehnici de blurare a fundalului, înlocuire a fundalului și alte soluții prin care nu doar fotografiile, ci și apelurile video să fie îmbunătățite și să pară mai naturale.
Pentru mai multe detalii despre proiectul Microsoft puteți accesa link-ul de aici.





